"Gânduri la-nceput de seară" - dublă lansare de carte la Biblioteca Albeşti!

Zilele trecute, la Biblioteca Publică din Albeştii de Argeş s-a derulat întâlnirea lunară a iubitorilor de cultură argeşeni cunoscută sub genericul "Gânduri la-nceput de seară", organizată de prof. dr. George Baciu, redactor-şef al revistei "Pietrele Doamnei" şi col. (rtg.) Laurenţiu Domnişoru, preşedinte al Filialei POSADA a A.N.C.M.R.R. "Alexandru Ioan Cuza", în colaborare pentru această ediţie cu Marilena Rădulescu, bibliotecar în cadrul instituţiei de cultură-gazdă. Aşa cum a fost anunţat, programul a presupus o dublă lansare de carte. În prima parte, prof. Constantin Voiculescu, printr-o prezentare exemplară, a apreciat că volumul de debut al Elenei Toteanu, intitulat "Picuri de timp" şi alcătuit din şapte capitole ("Aspiraţii", "Anotimpurile vieţii", "Rugăciune", "Şi cerul plânge uneori", "Retrospecţie", "Diverse"), conţinând 100 de poezii, "se evidenţiază prin diversitatea expresiilor artistice şi originalitate". Tematicile abordate - de natură erotică, religioasă, filozofică, dedicate României Mari sau comunei Muşăteşti (Picuri de timp, Decor autumnal, Eroilor, Dor de tată etc.) - l-au determinat pe acesta să anticipeze că volumul de poezii se va impune în timp prin frumuseţea versului şi stările sufleteşti transmise.
La rândul său, prof. Elena Eşanu-Şerbănescu a vorbit în termeni elogioşi despre Elena Toteanu, demonstrând, prin recitarea câtorva poezii, că poeta trece prin toate esteticile literare, asimilând clasicismul, cu realismul şi postmodernismul. Numind-o "poetesa de la Muşăteşti", aceasta a remarcat "bogata viziune creatoare şi sensibilitate nelăsată la voia întâmplării a autoarei", scoţând în evidenţă că "destinul poetului este acela de a trăi poezia cu o intensitate impresionantă". Ing. Ion Vasilescu a adăugat celor spuse că poetul nu-şi întrerupe vreodată activitatea, subliniind că protagonsita face eforturi să demareze un cenaclu literar la Muşăteşti. În finalul primei părţi, Elena Toteanu a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în apariţia volumului său de poezii, celor care au făcut prezentările şi i-au apreciat creaţia, precum şi soţului ei, care a încurajat-o să se dedice acestei pasiuni. La final, a recitat câteva dintre versurile sale, generând o emoţie deosebită în rândul audienţei. Şi unul dintre organizatori - prof. dr. George Baciu - a remarcat faptul că poeta trăieşte fiecare vers, transmiţând sentimente înălţătoare celui ce-o ascultă sau îi citeşte creaţiile.
Cel de-al doilea volum prezentat în cadrul întâlnirii se numeşte "Percuţii şi confesiuni" şi-i aparţine lui Vasile Dorin Ghilencea. Din păcate, din motive obiective, autorul nu a fost prezent la propriul eveniment editorial. Cartea a fost prezentată de prof. Cezar Bădescu, care a vorbit despre lucrarea de memorialistică a autorului, făcând şi o scurtă retrospectivă a activităţii scriitoriceşti a acestuia. Lucrarea a fost caracterizată ca fiind, în aceeaşi măsură, "un document valoros, pentru ştirile prezentate, pentru personalităţile şi instituţiile culturale exemplificate, dar şi o oglindă, în care cititorul poate descoperi nu numai scriitorul, ci şi omul conştiincios, vertical, plin de bunătate şi respect pentru cei din jur". Mai departe, prof. Gheorghe Piele i-a dedicat o epigramă Elenei Toteanu, iar prof. Baciu a lecturat un poem nou, intitulat "Ceartă-mă!", gândit într-un ritm alert, asemănător unui cântec.
Gazda s-a ocupat aşa cum se cuvine de oaspeţi şi le-a pregătit o vizită la vechea Biserică de la Brăteşti, ridicată în anul 1864, cu hramul "Înălţarea Domnului", dar la cea nouă, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Într-o atmosferă pioasă, pr. Marius Ilie a oferit celor prezenţi câteva date istorice şi arhitecturale despre biserica veche. Întâlnirea s-a încheiat cu un moment artistic, prezentat în interiorul noii biserici de către Gabriela Savu, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială Albeştii de Argeş, membră a Clubului FII ARTIST, din Piteşti, care a interpretat trei cântece ("De vrei să ştii ce-nseamnă român", "Cântă cucu, bată-l vina" şi, acompaniindu-se la chitară, "Dacă-au plecat Ardealule din tine"), oferind un moment emoţionant pentru auditoriu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It