La curtea lui Urmuz - De zece ani, AlTh...

Chiar au trecut zece ani de când Al.Th. Ionescu nu mai este... Şi, parcă ieri, la Sevilla, într-o dimineaţă devreme, chiar foarte devreme, eram „acasă”, într-un apartament umbrit-întunecat de copacii din faţa ferestrelor, la parterul unui bloc de pe vremea lui Franco, am primit un telefon, total neaşteptat, de la Augustin Doman. Îmi spunea că a murit AlTh. Aveam aceeaşi vârstă, aveam aceeaşi „defecţiune” la valva mitrală, ştiam că el „se reparase” cu succes, la Târgu Mureş, vă imaginaţi ce efect a avut vestea...
Era pe 28 martie 2009. Acum zece ani...
La final de martie 2019, profesorul a fost reamintit în şcoala în care a lucrat, Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”, dând numele său unui concurs de literatură pentru elevii judeţului. Contextul era festiv, deschiderea sărbătoririi Centenarului şcolii (a fost înfiinţată în 1919, ca gimnaziu, purtând la început numele Principelui Nicolae, a trecut prin mai multe etape, a fost chiar desfiinţat în 1933, reînfiinţat în 1945, a fost liceu, „şcoală medie de cultură generală”, liceu teoretic, liceu industrial etc., până a ajuns prestigiosul colegiu de astăzi, cu numele voievodului din familia Basarabă întemeietoare). Punctul final al celebrării Centenarului va fi pe 4 octombrie, cu o zi înainte de Ziua Internaţională a Educaţiei.
La întâlnirea din 31 martie, l-am rememorat pe AlTh sub titlul „nevoia de AlTh”. Nu era numai profesionist în ceea ce făcea, ca profesor şi literat, ca traducător şi gazetar, era - lucru rar - şi un om implicat, un om al cetăţii, mereu alert şi mereu prezent, interesat de tot şi toate, relaxat, dar critic, pentru mulţi, incomod prin francheţe, spunând totdeauna lucrurilor pe nume, elegant însă, fără a jigni vreodată. Emisese şi două sloganuri uşor paradoxale, pe care le urma însă cu cordială tenacitate, spre deruta, adesea disconfortul, celor „pişcaţi” - spunea el: „ironia este o formă de iubire”, iar „obiecţia este o formă de respect”. Ani buni, a scris zilnic la „Argeş Expres” - i-am strâns împreună cu Gavrilă Moise mare parte a articolelor sale în două volume („A(l)titudini” şi „A(l)titudini culturale”) apărute în 2009 şi 2010 la Editura Tiparg din Piteşti. Demonstrează perfect cele spuse mai devreme. Politică locală şi centrală, ba chiar şi europeană, şcoala, sportul, cultura, televiziunea, autosupraevaluaţii de pe aproape sau de aiurea, precizie şi umor, uneori laude, dar mai des ironie şi obiecţii - ca formă de iubire şi respect..., cu vizibilă dragoste pentru oraş, pentru elevi, pentru semeni în general. Mare nevoie avem, noi şi toată România, de asemenea oameni, lucizi şi dezinteresaţi, care să-şi spună părerea (reiau, uşor reformulat, dintr-un text al lui) cu o onestitate care poate să meargă de la calm şi plictis până la furie, sperând să provoace gena conştiinţei civice acelor oameni (politici sau nu), care să ducă la un mecanism de autoreglare (închei semi-citatul).
La întâlnirea din 31 martie, îl comparam pe AlTh cu... greieraşul lui Pinocchio, cel care-l certa pe năzdrăvanul buratino pentru prostioarele lui chiar şi după ce fusese zdrobit de acesta, cu un pantof, de un perete... Asta este ideea: să-l imităm pe AlTh, eventual după ce-l recitim, continuându-i acţiunea moralizatoare, de „cauterizare” a micilor şi mai puţin micilor defecte, erori, păcate. Înţelegând şi acceptând că ironia..., că obiecţia...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It