Gala Galaction, memorialist, publicist şi prozator român (16 aprilie 1879 - 8 martie 1961)

Motto: "Arta trebuie să sporească omenia şi dragostea dintre noi". (Gala Galaction)
Numele Gala Galaction este pseudonimul literar al scriitorului Grigore Pişculescu, originar din comuna Dideşti, jud. Teleorman. A urmat Liceul "Sf. Sava" din Bucureşti, unde a avut colegi pe T. Arghezi şi N.D. Cocea, cu care a rămas prieten tot restul vieţii. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, după care şi-a luat doctoratul în Teologie în anul 1909, când deja funcţiona ca defensor ecleziastic pentru Episcopia Olteniei şi Argeşului. A întreprins pelerinaje la Ierusalim şi la Muntele Athos, fapt ce i-a inspirat mai multe scrieri de memorialistică. A colaborat la principalele reviste literare ale vremii, precum "Linia dreaptă" - editată de T. Arghezi şi N.D. Cocea, "Viaţa socială" - unde a publicat cele mai valoroase nuvele ale sale ("De la noi, la Cladova"; "În Pădurea Cotoşmanei"; "Gloria Constantinii"; "Lângă apa Vodislavei" ş.a.). Împreună cu T. Arghezi a editat revista "Cronica", în 1915. A mai colaborat la revistele "Flacăra", "Rampa", "Viaţa românească", "Contemporanul" ş.a.
Ca nuvelist a debutat editorial cu volumul "Bisericuţa din Răzoare" - 1914, operă ce i-a adus premiul Academiei Române, pe baza raportului de premiere prezentat de B.Şt. Delavrancea. Au urmat volumele "Clopotele din Mânăstirea Neamţu" - 1916 şi "La ţărmul mării" - 1916, "Răboj pe bradul verde" - 1920. În anul 1926 a fost numit profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la catedrele de Exegeza Noului Testament şi Limba ebraică. În anul 1930 a publicat romanul "Roxana", urmat de romanele "Papucii lui Mahmud" - 1932, "Doctorul Taifun" - 1933, "La răspântie de veacuri" (2 volume) -1935. Aceste opere l-au consacrat pe Gala Galaction ca un mare romancier român din perioada interbelică. În anul 1935 i s-a acordat premiul naţional pentru literatură. În anul 1938, în colaborare cu preotul Vasile Radu, a publicat traducerea Bibliei.
Scriitorul Gala Galaction îşi continuă activitatea literară şi după anul 1945. În anul 1947 a fost ales membru al Academiei Române, iar în 1954 i s-a conferit "Ordinul Muncii clasa I". A trecut în nemurire la 8 martie 1961 după o îndelungată boală. Este înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Scriitorul Gala Galaction, atât în nuvele, cât şi în romane se dovedeşte a fi un analist subtil al pasiunilor şi al crizelor sufleteşti. În multe dintre scrierile sale, autorul îmbină cu măiestrie fantasticul magic cu tratarea realistă. Reprezentativă pentru nuvelistica lui Gala Galaction este nuvela "De la noi, la Cladova", publicată în anul 1910 în revista "Viaţa socială". A fost inclusă în volumul "Bisericuţa din Răzoare" - 1914. Tema nuvelei este iubirea şi se realizează prin două motive: păcatul şi chemarea iubirii. Subiectul prezintă zbuciumul sufletesc al preotului Tonea - personajul principal al nuvelei. Este căsătorit, are cinci copii, mare dăruire pentru cele sfinte, dar a fost cuprins de o dragoste pătimaşă pentru tânăra şi frumoasa sârboaică Borivoje - soţia lui jupân Traico, negustor sârb din Cladova şi prieten al preotului. Dragostea s-a instalat în sufletul lui Tonea în mod fulgerător, în timpul miruirii enoriaşilor în prima duminică de după Paşte. Preotul Tonea ar vrea să se elibereze de această patimă prin rugăciuni, pentru a ajunge la purificare. Dragostea este reciprocă şi cu o putere mai presus de fire la amândoi. Frumoasa Borivoje se îmbolnăveşte realmente de dragoste. Împins de o forţă care-l transcende, preotul Tonea trece Dunărea şi ajunge la Cladova în casa sârbului Traico. Aici îl aştepta Borivoje cuprinsă de un fel de febră şi într-o stare de extaz. Îi mărturiseşte cât de mult îl iubeşte. Tonea o iubeşte la fel de mult, dar nu se poate abate de la menirea şi condiţia sa de slujitor al credinţei în Dumnezeu. Eroul nuvelei trăieşte o puternică dramă de conştiinţă: lupta dintre sentiment şi raţiune, dintre trup şi suflet. Prin rugăciuni, preotul înlesneşte trecerea în moarte a sufletului Borivojei. Zbuciumul sufletesc al preotului se sfârşeşte cu victoria raţiunii asupra păcatului. El este convins că o va revedea pe Borivoje dincolo de moarte. Această trăsătură îi înalţă trăirea spre sublim. Preotul Tonea îi mărturisise Borivojei că şi ea îi este la fel de dragă lui, dar ca fiică a Bisericii şi ca o soră întru Iisus Hristos. În momentul trecerii în moarte, Borivoje asculta rugăciunile împărtăşirii "ca pe un murmur al grădinilor Raiului şi primi Dumnezeieştile Taine cu ultimul şi supremul palpit al sufletului ce se eliberează". Aşadar, "De la noi, la Cladova" este o nuvelă romantică prin conţinut, o frumoasă poveste de dragoste între preotul Tonea din Mehedinţi şi tânăra Borivoje din Cladova. Cei doi trăiesc drama iubirii interzise, dar din motive diferite. Îndrăgostirea fulgerătoare a celor doi confirmă parcă spusele marelui poet indian Tagore conform cărora iubirea este "singurul mijloc prin care, într-o clipă, întreaga fiinţă a omului se deşteaptă". Nuvela se impune şi prin stil a cărui caracteristică o constituie monologul interior alcătuit din numeroase interogaţii şi exclamaţii retorice. Criticul literar Garabet Ibrăileanu a remarcat talentul lui Gala Galaction, afirmând că este "un cântăreţ al pasiunii amoroase şi al naturii, care are asupra vieţii o concepţie de creştin ortodox". Ca şi Sadoveanu, scriitorul Gala Galaction este, înainte de toate, un talentat povestitor, atât în nuvele, cât şi în romane. Se mai înrudeşte cu Sadoveanu şi prin apelul constant la folclor. Un procedeu narativ frecvent în nuvelele lui Gala Galaction este potenţarea stărilor sufleteşti în paralelism cu natura înconjurătoare.
Dintre romane, istoria literară consideră că "Papucii lui Mahmud" rămâne cel mai valoros. Publicat în anul 1932, acest roman este o remarcabilă analiză a remuşcării, la temelia căruia stă problema responsabilităţii etice. Acţiunea se petrece în timpul "Războiului de Independenţă". Pantofarul Savu, aflat în stare de ebrietate, ucide un prizonier turc. Când se trezeşte din beţie, conştiinţa că a înfăptuit o crimă îl înfioară. Cade bolnav de friguri şi se zbate între viaţă şi moarte timp de o lună de zile. Se însănătoşeşte, dar rămâne mereu pradă deznădejdii şi remuşcării. Noaptea nu poate dormi, iar ziua umblă singur, fără ţintă, stând ore întregi în cimitir. Remuşcările, căinţa pantofarului Savu îi impresionează pe concetăţeni. Îi vine ideea de a pleca în ţara lui Mahmud pentru a-i găsi familia şi a o sluji cu devotament, răbdând de foame şi de frig. Se spovedeşte la un sihastru nonagenar, care îi dă un canon cumplit: "pribeag şi răzleţ să fii pe pământ! ... Iată ce porunceşte Duhul: să lucrezi cu mâinile tale o mie de perechi de încălţăminte de tot felul şi pentru toate vârstele, să cutreieri lumea şi să dai de pomană încălţămintea făcută de tine tuturor nevoiaşilor şi tuturor degeraţilor. ... Şi când vei isprăvi o mie de perechi de încălţăminte date de pomană, Dumnezeu se va îndura de tine şi te va ierta". Savu îşi vinde prăvălia, începe să încalţe fără plată pe toţi nevoiaşii întâlniţi. Apoi pleacă spre ţara lui Mahmud cu traista în spinare, ducând o viaţă de călugăr rătăcitor. În luntrea ce-l ducea spre Turcia, Savu sta în genunchi şi cu mâinile înălţate a rugăciune. În traistă mai avea doar o pereche de încălţăminte din cele o mie. În această postură, Savu îl vede pe Mahmud înveşmântat ca un sultan, iar în picioare avea tot papucii pe care-i purta când el l-a omorât. Rostind cuvinte neînţelese de cei din jur, Savu scoate perechea de pantofi din traistă cu mâna tremurândă, dar imediat "încremeneşte cu a mia pereche de papuci în braţe". Acest roman - sub forma unei întinse parabole - este o exemplificare narativă a unui text evanghelic, şi anume a cuvintelor lui Iisus cum că aceia ce ajută pe săraci, se ajută pe ei înşişi. În viziunea autorului, cea mai de preţ calitate a omului este mila faţă de aproapele său!
Prin scrierile sale, Gala Galaction se dovedeşte a fi un mare creator de viaţă autentică, un fin analist al stărilor sufleteşti contradictorii şi al pasiunilor. Totodată, se dovedeşte a fi un talentat povestitor şi un maestru al descrierii. Nuvelele şi romanele menţionate în acest articol îi asigură lui Gala Galaction un loc însemnat în istoria literaturii române din perioada interbelică, fiind adevărate crâmpeie de viaţă clocotitoare. În ansamblul ei, opera lui Gala Galaction confirmă crezul său artistic că arta "sporeşte omenia şi dragostea dintre oameni".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It