TABLETĂ DE SCRIITOR - CĂRŢILE DIN BIBLIOTECĂ VORBESC ÎNTRE ELE
Veţi crede că expresia aceasta este o personificare, iar unora dintre dumneavoastră poate o să le placă. Da! Este o personificare, dar parcă mai mult decât atâta: exprimă o concepţie înaltă, pe care un prieten al meu a vrut s-o explice, la un cenaclul literar, cititorilor săi. Avea dreptate, părea convingător şi, dovada că aşa stau lucrurile, se citea în privirile ascultătorilor, convinşi de adevărul lor.
Mai târziu, m-am străduit să percep mai adânc semnificaţia acestei afirmaţii, adică s-o aşez pe tiparele sufletului meu. Pentru un om dedicat cărţilor, argumentarea pare mai complicată. Eu, de exemplu, îmi aşez periodic volumele din bibliotecă după mai multe criterii, care mi se par cele mai potrivite în momentul respectiv: în calea adevărului, foarte importantă pentru mine, şi într-o ţinută adecvată. Le pun în rafturile din faţă ale bibliotecii din sufragerie. Ele îmi stau întotdeauna sub priviri şi vorbesc mai mult cu mine, decât între ele. Cele de informare teoretică, de poetică, stilistică şi de teorie literară, de istorie şi critică literară sunt aşezate mai jos, în partea din dreapta, în apropierea biroului meu de lucru zilnic, pentru a-mi fi la îndemână şi să ajung la ele ori de câte ori am nevoie. Ele îmi sunt mereu aproape, însă vorbesc atât între ele, cât şi cu mine. Acestea, într-adevăr, comunică uneori, evident - cu ajutorul meu, fiindcă se completează, iar noţiunile lor se întrepătrund, pentru lucrările mele viitoare, reluate într-un mod creativ.
Într-un alt dulap, din camera vecină, biroul de fiecare zi, se află mai multe cărţi din raftul întâi, cum se pronunţă unele edituri cu pretenţii, că ar tipări ele, dar aşezate aici, deoarece s-au deteriorat fizic, datorită lecturii îndelungate şi deselor reveniri. Acestea se cunosc demult şi îşi fac adesea cu ochiul, nu-şi vorbesc decât uneori, fiindcă se cunosc îndeajuns, inclusiv cu pasajele subtilitate de mine. Dar, câteodată, le bârfesc pe cele care se destind în sufragerie, în dulapul de lux, făcut pe comandă, aşteptând unele dintre ele, chiar mai demult, să fie luate în seamă; să aibă răbdare, că le-o veni şi lor rândul cândva. Dar efortul meu cel mai mare este să le fac să-şi vorbească şi cele care nu se cunosc între ele, deşi aparţin aceluiaşi stăpân; deşi nu au prea multe elemente comune, fiind scrise în secole diferite şi de autori diferiţi - şi aşezate după alte criterii. Aici intervine rolul meu de dirijor al tuturor cărţilor pe care le iubesc. Astfel, cel puţin o parte dintre ele, au început să se înţeleagă şi să colaboreze, mai bine, pentru început, măcar cu mine.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!