"Diagnostic rezervat", un spectacol savuros, jucat magistral de profesionişti pe scena de la C.C.A.

Cine n-a ajuns miercuri seara la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", are motive de regrete! Şi asta pentru că spectacolul cu piesa lui Jean Pierrre Martinez s-a dovedit a fi o satiră reuşită la adresa moravurilor societăţii contemporane. Şi chiar dacă acţiunea se consumă la Londra, putea fi la fel de bine plasată la Bucureşti, Curtea de Argeş ori în oricare alt oraş din România sau de aiurea. Iar artiştii care au dat viaţă personajelor, magistral conduşi de colega lor, Anca Sigartău, regizor cu viziune modernă, au reuşit să dea o strălucire aparte acestei premiere naţionale a piesei "Diagnostic rezervat". Este motivul pentru care conducerea instituţiei, în frunte cu managerul Cristian Mitrofan - care ieri a împlinit o frumoasă vârstă a maturităţii şi pe care apropiaţii l-au felicitat potrivit tradiţiei - merită toate aprecierile, căci nu-i chiar de colea să reuşeşti aşa ceva într-un oraş de provincie precum al nostru. Artiştii şi echipa tehnică pot să se felicite - la rându-le - pentru alegerea făcută, deoarece au beneficiat de un public elevat, care a umplut sala până la refuz şi a gustat din plin momentele importante, reacţionând corect de fiecare dată şi răsplătind la final cu aplauze prelungite minute în şir prestaţia de excepţie a acestora.

Acţiunea piesei

Într-un spital de stat, situat la periferia capitalei Marii Britanii, este internat în comă un tânăr, victimă a unui accident de circulaţie pe când rula pe bicicletă. Personalul medical - doctorul şi sexy-asistenta - este mai puţin preocupat de starea pacientului, fiind interesat - dincolo de satisfacerea apetitului sexual - de obţinerea aprobării familiei pentru deconectarea de la aparate şi eventuala prelevare de organe.

La patul lui Raymond se prezintă sora şi fratele acestuia - o doamnă din înalta societate plină de ifose, preocupată de propria-i persoană şi Quentin, politician laburist, membru al Camerei Comunelor, aflat în campanie electorală pentru un nou mandat - ambii ahtiaţi după bani. Doamna avea nevoie de sume considerabile pentru renovarea vilei cumpărate în Provence (Franţa), unde întâmplător ajunsese vecină cu Tom Jones, interpretul supranumit prin anii '70 ai secolului trecut "Tigrul din Ţara Galilor", iar domnul căuta cu disperare banii necesari pentru a urca pe lista de candidaţi până la un loc considerat a fi eligibil. Legăturile familiale erau formale, căci fraţii nu se mai văzuseră de ani de zile, când îi reunise o nuntă sau o înmormântare şi acum accidentul lui Raymond, îi reîntâlnise. Dincolo de persiflările reciproce, cei doi aparţinători aveau să descopere uluiţi că frăţiorul se accidentase pe când fugea de poliţişti după ce jefuise un oficiu poştal.


Între timp apare şi o presupusă soţie, Peggy, care arăta ca un adevărat coşmar pentru bărbaţi. Doctorul şi asistenta le spun fraţilor că, dacă există o soţie, ea trebuie să decidă asupra situaţiei lui Raymond, fiind moştenitoare directă. Deşi anterior Quentin îi sugerase sorei că accidentatul nu le era frate bun, dovedind asta prin numele neîntâlnit în familia lor nobiliară decât la grădinarul asiatic şi prin culoarea pielii, aşa mai de Bangladesh, posibilitatea unei moşteniri le trezeşte puternice sentimente de familie. Care sunt întărite după ce află de la detectivul care anchetează cazul că suma jefuită era de 3.000.000 lire sterline! 

Până la urmă, cei doi ajung la o înţelegere de împărţire a prăzii în trei cu Peggy - care era, de fapt, un travestit, complice la lovitură - şi singura problemă era descoperirea valizei în care fuseseră băgaţi banii. Sora lui Raymond a recuperat-o după ce "soţia" a scos de sub limba lui Raymond o cheie de la o casetă de bagaje din staţia de metrou King's Cross. S-a dovedit că valiza avea fund dublu şi banii au fost găsiţi. Numai că tocmai când se bucurau cei trei de pleaşca picată ca din cer intervine o pană de curent, iar asistenta îi scoate din salon, după care le ia valiza. Apoi scoate patul cu Raymond, care se dovedeşte a nu fi în comă, ci înţeles cu ea ca să împartă banii cu doctorul ce plănuia să-şi deschidă o clinică privată. La revenirea luminii electrice, când descoperă lipsa valizei, cei trei complici - fraţii şi "nevasta" - "sar de pe fix" şi sunt băgaţi în cămăşi de forţă, iar travestitul este arestat. Asistenta readuce valiza şi doctorul ţine să-şi sărbătorească victoria printr-o partidă de sex cu atrăgătoarea sa parteneră, moment în care se stinge din nou lumina, apare Raymond şi le ia valiza. Şi uite-aşa, escrocii s-au trezit escrocaţi de hoţ, c-aşa-i în viaţă, fie că vorbim despre situaţii din ceţoasa Anglie, fie despre unele asemănătoare de pe meleagurile mioritice. Aplauze, aplauze, aplauze!...

Scurte consideraţii

Ritmul alert al piesei şi modul în care a gândit punerea în scenă Anca Sigartău i-a luat oarecum prin surprindere pe spectatorii care i-au văzut pe actori venind în mijlocul lor, dialogând cu ei şi introducându-i în acţiune. Dumneaei, care a jucat rolul sorei lui Raymond, şi-a prezentat de la bun început colegii, începând cu Claudiu Bleonţ, cu care juca încă de prin 1990 la "Bulandra", în regia marelui Liviu Ciulei, al cărui spirit l-a invocat să le fie alături în acea seară. Actorul iubit de generaţii de spectatori a creat personajul "Peggy" de-a dreptul magistral, entuziasmându-i şi pe cei ce nu prea agreează travestiurile. Damian Victor Oancea a dat viaţă politicianului laburist Quentin, de pe malurile Tamisei, în care spectatorii au recunoscut întreaga pleiadă dâmboviţeană cu toate păcatele ei şi s-a bucurat de calde aprecieri din partea publicului. Claudiu Dudu Maier, doctorul din "Spitalul de demenţă", a recidivat de astă dată, dând viaţă unei licheluţe pe care o putem întâlni şi prin clinicile noastre. Doina Teodoru, asistenta, a fost "mâncată" din ochi de majoritatea bărbaţilor din sală, incendiindu-le imaginaţia celor ce se simt mai macho, dispuşi să nu mai aibă ochi pentru însoţitoare. Scenele dintre ea şi doctor ori modul în care manevra acel instrument numit "dildo" a stârnit frenezia, la un moment dat, dar talentata actriţă a dovedit că este deosebit de inteligentă nu numai când rostea replicile, dar şi când dialoga cu sala. Cezar Cristea (1Q Sapro) a făcut un rol deosebit în personajul detectivului englez flegmatic, nonconformist, dar pragmatic. Şi nu în ultimul rând, unul dintre cei trei copii ai Ancăi Sigartău, care l-a întruchipat pe Raymond, trebuie apreciat pentru stoicismul cu care a îndurat starea de nemişcare în patul de spital cu o cască de motociclist pe cap şi-l aşteptăm să confirme şi în alte poziţii decât cele statico-mute. Concluzionând, am avut parte de un recital actoricesc de înaltă ţinută, la care lumea bună a Oraşului Regal a avut inteligenţa de a reacţiona cu nobleţea cuvenită. Continuaţi, d-le manager Cristian Mitrofan!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It