Televizorul - o obsesie cotidiană?

 

Suntem în faţa ecranului Tv atenţi la mesajele pe care le primim şi, uneori, suntem prizonieri ai imaginilor! Vrei să-ţi faci prieteni noi sau să călătoreşti prin lume? Nimic mai simplu! Porneşti telecomanda Tv şi ecranul te va conduce oriunde în lume, devenind un avion virtual sau un partener de călătorii. Televizorul creează pur şi simplu o nouă realitate. Face parte din viaţa noastră şi este sufletul nostru. Televizorul ne satisface dorinţa de a fi mereu informaţi, într-o lume efervescentă, plină de evenimente şi într-o societate marcată de comunicare şi dominată de ştiri. Manifestările sportive ne aduc aproape bucuriile victoriei sau suferinţele înfrângerilor, ne cultivă admiraţia sau respectul pentru marii campioni. Emisiunile de divertisment, în ultima vreme tot mai rare, vesele sau tonice, ne dau relaxarea psihică de care avem atâta nevoie după o zi sau o săptămână grea, marcată de efort fizic sau intelectual. Filmele artistice sau documentare, spectacolele de teatru intră în casa noastră prin intermediul mass-media, aducând cu ele o lume, un întreg univers.

Dincolo de toate aceste aspecte benefice pe care ni le oferă imaginea, dacă ştim să o privim cu discernământ, putem vorbi despre televizor şi ca "obsesie cotidiană". "Televiziunea poate genera, în anumite circumstanţe, forme grave de dependenţă. Poate fi un spectacol anesteziant care, la un moment dat, poate deveni toxic, indiferent de conţinutul programelor. De aceea trebuie să ne educăm în sensul reducerii şi selecţiei programelor oferite. Este posibilă în acest fel percepţia corectă a mesajului şi decodarea adecvată a amalgamului mediatic" (după psiholog Mihaela Sterian). Violenţa este din ce în ce mai prezentă pe micul ecran, suscitând discuţii privind efectele ei asupra comportamentului telespectatorilor. Este în evidentă creştere numărul de emisiuni (filme) în care agresivitatea, sexualitatea, monstruozitatea sunt difuzate constant, într-un mod abuziv. Violenţa este folosită de protagonişti, caracterizaţi ca buni sau răi, cu succes, ca un instrument pentru rezolvarea unor conflicte.

Comportamentul violent a ajuns să fie prezentat la Tv aproape ca o atitudine normală, cotidiană, la care apelează fără scrupule diferiţi indivizi. Deseori această violenţă este prezentată ca legitimă apărare. La televiziune se oferă şi modele comportamentale care demonstrează cum se pot atinge obiective considerate legitime (bunăstare, prestigiu, dreptate), cu ajutorul unor mijloace ilegitime, ca violenţa.

Faţă de reflectarea violenţei în televiziune există opinii controversate. Am putea spune că "violenţa este justificată pentru că este umană". Dacă ar fi să acceptăm această idee, ar însemna să ne transformăm în simple victime şi să acceptăm pasivi inducerea agresivităţii.

Unii specialişti afirmă că televiziunea nu face decât să difuzeze imaginea reală a unei lumi violente, nesigure, periculoase. Alţii arată chiar că mesajele ar fi pozitive pentru că atitudinile violente ale unor personaje sunt sancţionate de poliţie, ceea ce oferă sentimentul siguranţei sociale mărite.

O concluzie unanim acceptată este greu de formulat. Există însă studii care atestă legătura certă între difuzarea "violenţei" şi comportamentul agresiv. Astfel s-a constatat că tinerii înclinaţi spre vizionarea scenelor de groază şi violenţă pot deveni replicanţi ai eroilor negativi. Cazurile de agresiune, omucidere, viol, sinucidere vizionate pe micul ecran pot inspira, pot fi "experimentate". Acest proces se poate amplifica dacă se adaugă factori favorizanţi ce ţin de mediul familial sau social, de ordin genetic sau de diferite experienţe traumatizante. Pericolul imitaţiei unor atitudini violente transmise de televiziune există! Se poate induce şi prelua violenţa de limbaj şi chiar de comportament. Psihologii ne avertizează că vizualizarea unor scene sau acte violente produce un şoc psihologic cu consecinţe de multe ori imprevizibile şi întârziate asupra telespectatorului. Imaginile se sedimentează, generând diverse tulburări psihologice şi neurofiziologice. 

Creatorii de publicitate ne asediază zilnic, exploatând la maximum dorinţele şi impulsurile noastre. Printr-un sistem complex de strategii publicitare suntem hipnotizaţi şi disciplinaţi pentru a consuma produse "de vis". Realitatea este atent transformată în imagini, simboluri şi interpretări care de care mai atrăgătoare. Momentele de slăbiciune ne sunt foarte bine studiate şi ajungem să aflăm din reclamele publicitare de ce produse avem nevoie. Fără a nega rolul publicităţii în lumea de azi şi fără a contesta valoarea cu adevărat artistică a multor reclame Tv, trebuie totuşi să ne gândim că astfel suntem oarecum influenţaţi să ne îndepărtăm de realitate, de orice valoare şi chiar de noi înşine. Cum trebuie să primim şi să privim discursul publicitar? Cu discernământ, cu spirit critic şi cu o fină percepţie selectivă! E important să ne păstrăm luciditatea chiar şi atunci când există "vise" de vânzare. Are televiziunea o funcţie educativă? Este televiziunea un factor creator de cultură? Funcţia educativă (sau needucativă) a televiziunii ar trebui să ne preocupe pe toţi. Cultura clasică, recomandată de tradiţie şi de şcoală şi promovată prin televiziune, îi poate conferi acesteia valenţe formativ-educative de neegalat. Realitatea nu este însă tocmai aceasta sau, mai exact, este cu totul alta. Televiziunea zilelor noastre preferă "cultura" modernă care se bucură de succes mai ales în rândul tinerilor. Sub presiunea spiritului comercial, al obţinerii de publicitate şi luând exclusiv în consideraţie logica audierii, cultura clasică este pur şi simplu "fugărită" şi eliminată (parţial sau total) din televiziune. Ne formăm în ritmul videoclipurilor, adică rapid şi superficial, fiind extrem de receptivi la sugestii. Există o afirmaţie: "Televiziunea nu ne provoacă la reflecţii; ea doar ne distrează, nu ne cultivă!". Aspecte legate de rolul educativ al televiziunii sunt astăzi din ce în ce mai discutate. În lucrarea "Învăţătoarea mea - televiziunea", apărută în 1996, se regăseşte şi o cuvântare a Papei Ioan Paul al II-lea pe tema "Puterea mass-media" în care se abordează funcţia educativă a televiziunii: "Canalele de televiziune (…) sunt un instrument public în serviciul binelui comun; (…) Un sector atât de decisiv al societăţii nu poate într-adevăr să fie abandonat jocului pieţei, ci trebuie, în mod oportun, tutelat; aceasta, atât pentru a garanta o confruntare echilibrată şi democratică de opinii, cât şi pentru a proteja drepturile fiecărui membru al comunităţii, îndeosebi ale celor mai tineri şi ale celor mai puţin înzestraţi cu spirit critic". Toate "acuzaţiile" aduse televiziunii sub aspectul efectelor negative pe care le induce, în special la tineri, şi a lipsei funcţiei sale educative, privesc, într-un fel sau altul întreaga societate, dar şi pe fiecare dintre noi. Nu putem să rămânem simpli "destinatari pasivi" ai oricărui fel de mesaj sau ai oricărui tip de informaţie. "Televiziunea poate fi o otravă ce acţionează cu atât mai intens cu cât doza este mai puternică" (Burgelin).

 

Bibliografie: "Invitaţie la educaţie; suport metodic pentru lecţii educative", de Silvia Marinescu şi Rodica Dinescu (Ed. Carminis, Piteşti, 2003, p. 90-96)

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

 

Pin It