ANSAMBLUL MONUMENTAL DIN TÂRGU JIU

Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu este opera marelui sculptor Constantin Brâncuși, artist de talie mondială, născut la Hobița, la 19 februarie 1876. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea sa. Brâncuși este membru postum al Academiei Române și este considerat, pe drept cuvânt, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
Ansamblul este alcătuit din sculpturile „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului”, „Coloana Infinitului” și „Aleea Scaunelor” (cunoscută și ca „30 de scaune pătrate”). Întregul complex reprezintă un omagiu adus eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
„Masa Tăcerii”, împreună cu cele 12 scaune dispuse în jurul său, amintește de masa și familia țărănească, simbol al comuniunii și al reculegerii. Forma scaunelor sugerează clepsidra, simbol al timpului care se scurge.
„Coloana Infinitului” exprimă recunoștința fără sfârșit pentru cei care și-au dat viața pentru țară, în timp ce „Poarta Sărutului” poate fi privită ca un veritabil Arc de Triumf, prin care trec simbolic soldații glorioși, eroii care s-au sacrificat pentru triumful națiunii lor.
Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, confirmând valoarea sa universală.
În onoarea lui Constantin Brâncuși au fost emise mărci poștale, chipul său a apărut pe aversul unei bancnote, iar numele său este onorat atât în România, cât și în multe alte țări. De asemenea, sculptorul Ion Irimescu i-a adus un omagiu printr-o lucrare amplasată în Parcul „Regele Mihai I al României” din București.
Umbrele eroilor Primului Război Mondial par să fie mereu prezente la Târgu-Jiu, onorate prin acest ansamblu monumental, simbol al unei recunoștințe veșnice, la fel de înălțătoare precum Coloana Infinitului.
Constantin Brâncuși s-a stins din viață departe de țară, în Franța, la 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă o moștenire artistică ce aparține întregii lumi.
