Editorial LA ŢINTĂ - Duel diplomatic între Arhiepiscopie şi Primărie
Invitaţia ÎPS Calinic la un sfat de taină sau ce Dumnezeu s-a dorit să fie i-a luat prin surprindere pe aleşii urbei. Primarul Constantin Panţurescu a fost pus în imposibilitatea de a o refuza direct şi a transmis-o consilierilor locali. După cum se ştie, unii au acceptat-o şi au fost prezenţi în Sala Manole zilele trecute, alţii au ignorat-o. Greu de decis cine a procedat bine şi cine nu, căci sunt argumente pertinente de susţinere a fiecărei poziţii. Aproape imposibil de explicat ar fi poziţia lui Ion Şerban, care s-a arătat dacă nu deranjat, cel puţin contrariat de prezenţa unui reprezentant al ziarului nostru acolo. Departe de noi intenţia de a-l bănui de ceva gânduri pidosnice sau de partizanate media, însă e clar că a mai călcat încă o dată strâmb, atunci când i-au scăpat vorbe negândite din limba despicată. Spre a-i lumina neştiinţa, îl anunţăm că invitaţia a venit din partea gazdelor şi că dumnealui era un oaspete ca oricare altul şi, oricum, nu-l împuternicise cineva să facă ordine în Casa Domnului. Pentru că, iertaţi să fim, e prea mic pentru o slujbă atât de mare! Dar asta e problema dumnealui, om de mare valoare pentru partidul în care s-a aruncat cu ochii închişi ca să nu rămână pe dinafară, câtă vreme fostul primar Nicolae Diaconu i-a cedat locul său în legislativul municipal. Am înţeles că majoritatea colegilor săi de consiliu prezenţi acolo s-au împăcat filozofic cu situaţia...
Această întâlnire a stârnit destule controverse în oraş. Personal am auzit fel şi fel de opinii, pentru că taberele sunt - ca de obicei - împărţite. Unanimitate a fost numai în ceea ce priveşte faptul că ÎPS Calinic a punctat frumos la capitolul imagine, fapt dovedit şi de ceea ce s-a scris pe site-ul Arhiepiscopiei. Bigoţii susţin că preoţimea a dat dovadă că vrea pace cu laicii, după multele războaie purtate în ultimii ani, inclusiv în instanţele de judecată. Şi că e bine că porumbelul alb al păcii trimis cu ramura de măslin în cioc spre Primăria Curtea de Argeş n-a fost împuşcat. Iar faptul că invitaţia a fost acceptată este semn că dihonia poate fi îngropată. De cealaltă parte, concitadinii mai neduşi pe la biserică afirmă că aleşii lor au gafat: acceptând din prima invitaţia, fără comentarii, s-ar fi pus în stare de inferioritate, dacă nu chiar de slugărnicie gratuită. Şi asta pentru că tocmai adoptaseră o hotărâre prin care alocaseră 200 milioane lei vechi pentru a face faţă continuării procesului pentru Biserica Domnească, în care reprezentanţii clerului nu vor să se lase înfrânţi de o sentinţă nefavorabilă şi vor să lupte până în pânzele albe pentru ceea ce cred că ar fi dreptul sfinţiilor lor. Apoi s-a aflat că n-ar vrea să scape din mâini ruinele de la Sân Nicoară, unde n-au făcut mare brânză timp de 14 ani şi pe care le vor pentru alţi 25. Aceştia spun că putem spera ca reintroducerea vestigiilor istorice de acolo în circuitul turistic s-ar putea face, dacă li s-ar da satisfacţie, peste vreo două sau trei generaţii de argeşeni. De aceea - consideră ei - dacă popimea voia să mai revendice ceva averi, trebuia să vină să-şi formuleze cererile la Primăria Curtea de Argeş, nu la Palatul Arhiepiscopiei, fost cândva Regal.
Personal mă situez cumva la mijloc în această nouă dispută. Nu i-aş condamna nici pe aleşii comunităţii care s-au regăsit în Sala Manole, dar nici pe cei care au absentat, indiferent din ce motiv. Şi asta pentru că socotesc că dialogul direct între părţi este indispensabil în orice situaţie, pentru că poate duce la soluţii. Iar dacă întâlnirea s-a soldat doar cu o mai bună cunoaştere între participanţi la o agapă frăţească, fără angajamente ascunse asumate, este foarte bine. Orice solicitare a Arhiepiscopiei către Primărie trebuie dezbătută public la sediul administraţiei municipale, nu pe la sfaturi de taină în care unii consilieri locali uită că sunt aleşii oamenilor şi încep să se creadă cel puţin umbre de sfinţi - bieţii de ei... ÎPS Calinic şi ai lui le-au dat o lecţie de diplomaţie, prin care au rupt legislativul în două. Din asta trebuie să se tragă învăţăturile de rigoare, pentru că aleşii noştri au datoria să-i slujească pe alegători, nu pe cei ce trăiesc cu nostalgii feudale - cum susţin cei ce trag semnale de alarmă cum că Arhiepiscopia ar aduce oraşului robia dacă i s-ar satisface poftele nesăţioase. Acum, fie vorba-ntre noi: n-o fi dracu' chiar atât de negru, dar nici nu poate fi ignorată primejdia posibilă, oricât le-ar părea unora de improbabilă...
