Editorial LA ŢINTĂ - Viaţa în vremea monetocraţiei cleptomanice

Written by Doru BOBI on 18 August 2016.

Ţin să recunosc de la bun început că termenul nu-mi aparţine. Mi-a căzut sub ochi într-o carte a scriitorului rus Stanislav Belkovski, cel repudiat în ultimii ani de puterea putinistă de la Kremlin, după ce i-a tras vălul de pe goliciune. Şi m-a izbit adevărul că tot cam aşa e şi pe la noi. Că doar nu degeaba vreo câteva decenii au supt oportuniştii noştri conducători la ţâţa Moscovei, pe motiv că lumina vine de la răsărit. Acolo, la ruşi, în umbra Lubiankăi, vechii bolşevici s-au adaptat rapid noilor realităţi şi s-au transformat în oligarhii de azi. Aici, la noi, comuniştii de ieri şi-au dat cu vechile şepci de pământ, au aruncat dracului pufoaicele sub care ascundeau ce furau de la stat şi şi-au scos averile la vedere. Dar mai întâi au dat zor să îngroape fără popă Legea 18 de control al averilor ilicite, născocită de Ceauşescu. Instinctiv au simţit că puterea aparţine celui care are bani mai mulţi. Deci, s-au pus băieţii pe adunat "sunători", începând cu japca privatizărilor, continuând cu cea a contractelor cu dedicaţie încredinţate direct şi cu mita mulsă din traficul de influenţă. După ce a intrat DNA-ul adânc pe firul afacerilor oneroase, s-a mai schimbat un pic jocul. Şpaga nu s-a mai dat cu punga, direct, ci pe ocolite. Schema era simplă: cel ce voia un anume contract se ducea şi cumpăra - să zicem - de la un magazin de antichităţi, un fir din mustaţa lui Burebista cu 1 milion de euro. Apoi, totul se rezolva favorabil pentru el, căci prindea afacerea ce-i aducea înzecit. Chiar dacă unii ştiau al cui era magazinul şi în ce buzunare se ducea mita, făceau ciocul mic şi ştiau cum să procedeze la un caz de ceva. Şi uite-aşa, şi la noi, bugetarii s-au transformat în miliardari - mai întâi în lei, apoi în dolari şi, mai nou, în euro - după ce-au jefuit la sânge tot ceea ce aparţinuse întregului popor, după cum ne tâmpeau lozincile comuniste. Aşa s-au îmbogăţit unii mai ceva ca-n poveste şi s-a născut monetocraţia - puterea banului, deh! Tradiţionala noastră cleptomanie a generat firesc cleptocraţia ciocoilor noi. Care măcar n-au pretenţia de a fi recunoscuţi oligarhi, dimpotrivă fug ca Ucigă-L Toaca de cruce, căci cuvântul ăsta atârnă mai greu ca un dosar întocmit de DNA. Probabil că pe parveniţii noştri i-ar încânta termenul de plutocraţi, dac-ar şti cu ce se mănâncă aşa ceva, deşi ar vrea să-l evite, ca să nu se prindă fraieriţii despre cum stau lucrurile cu adevărat. Dar nu se pot dezbăra de vechile obişnuinţe şi vor să fie trataţi ca nişte stăpâni de slugi.

Aş putea da milioane de exemple, dar mă voi mărgini numai la unul sau la două. Zilele acestea s-a declanşat un scandal în urma reclamării preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu de către av. Elenina Nicuţ. Tânăra i-a făcut plângere pentru folosirea funcţiei de şef de partid şi de al doilea om în stat pentru obţinerea de foloase necuvenite. Mai precis, că a intrat peste rând la preschimbarea permisului de conducere, sfidându-i practic pe toţi cei ce stăteau acolo de ore întregi. Şi cum n-a găsit vreun text de lege care să legifereze privilegii, l-a dat în gât pe cel ce şi-a permis să facă aşa ceva. Tăriceanu, la rându-i, susţine că ar fi victima unei campanii de presă bine coordonate, prin care se urmăreşte subminarea prestigiului său şi al partidului creat cu binecuvântarea PSD, ca să-i fie apendic sau ce-o mai trebui - la caz de nevoie. Şi susţine dumnealui că sunt funcţii de demnitate publică pentru care ar trebui stabilite nişte norme de exonerare de la prevederile legale. Cu scuzele de rigoare, onorabilul ne minte în faţă: în constituţiile pe care le-a votat în parlamentul prin care s-a veşnicit din 1990 şi până în prezent este înscris principiul conform căruia nimeni nu este mai presus de lege. Deci nici Călin Popescu Tăriceanu, chiar dacă mai are vreo două prenume pe care i le ignor, la fel cum ignoră şi dumnealui acel principiu. L-aş ierta bucuros, dacă n-ar exista nişte antecedente ciocoieşti la dumnealui, pe care din jenă nu le voi invoca. Sau dacă aş avea certitudinea că ar avea ceva probleme cu capacitatea de a raţiona, generate de vârsta biologică. Pe care însă - iertat să fiu! - nu le-am observat la venerabilul Mircea Ionescu Quintus. Care - trebuie s-o spunem clar, spre lauda domniei sale - stă deoparte şi nu semnalizează fals spre dreapta, ca s-o cotească la stânga!

Revenind la av. Elenina Nicuţ, o felicit pentru spiritul civic exemplar şi pentru faptul că nu suportă pupincurismele balcanice pe care şi le doreşte fostul tovarăş Tăriceanu, devenit pe zi ce trece un mister tot mai greu de dezlegat. Din punctul meu de vedere, ambii sunt produsul educaţiei primite. Dar dac-ar fi să aleg între av. Elenina Nicuţ şi senatorul de cursă lungă Călin Popescu Tăriceanu, aş opta fără ezitare pentru tânăra ridicată de pe dealul Plopişului din Curtea de Argeş. Atitudinea dumneaei este cea corectă, pe când a dumnealui pute al dracului a aparatcik şi a nomenklatură. La fel şi în cazul lui Kaiser Johannis, cel care blochează săptămânal cu coloanele lui oficiale traficul spre şi dinspre Sibiu. Tot zilele acestea, o altă avocată a fost amendată pentru că n-a plonjat în prăpastie cu autoturismul, ca să facă loc alaiului chiriaşului de la Cotroceni. Dvs. ce credeţi, dragi cititori: 1) Este normal ceea ce se întâmplă?... 2) Sunt oamenii din fruntea statului român victimele unor campanii de presă duşmănoase ori a propriilor gafe? 3) Cât mai putem răbda astfel de aroganţe şi cinisme, încălcări de legi şi de drepturi ale cetăţenilor de rând?...