Editorial LA ŢINTĂ - "Ce-aţi făcut în ultimii cinci ani?"

 

Asta era întrebarea de bază, la care trebuiau să răspundă "emanaţii" lui Ivan Ilici Iliescu din decembrie 1989 şi până la alegerile din Duminica Orbului din anul următor. Iar modul în care au răspuns, coroborat cu diversiunile din laboratoarele de specialitate ale "băieţilor cu ochi albaştri" şi cu îndobitocirea populaţiei practicată aproape o jumătate de veac, au dus la rezultatul acelui fals exerciţiu de democraţie, caracterizată cinic de nea Nelu drept originală. Şi, drept urmare, comuniştii s-au perpetuat la conducere fie prin odraslele proprii, fie prin tovarăşii second-hand sau prin progenitura pe care au crescut-o pentru a trece în proprietatea lor averea ţării prin fel şi fel de manevre cinice - uz de pile, cunoştinţe şi relaţii susţinute de legi cu dedicaţie ori pur şi simplu prin abuz de putere. Revoluţia sau ce Dumnezeu o fi fost în decembrie 1989 - căci nici acum nu s-au clarificat lucrurile din motive lesne de înţeles - a fost confiscată de structurile securisto-comuniste, care au ştiut să ofere gloatei însetate de sânge victimele dorite, transformând-o în complice la asasinarea familiei Ceauşescu. Pasul doi a fost interzicerea accesului la putere a adevăraţilor democraţi - monarhia constituţională şi susţinătorii ei. Regele Mihai, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Ion Raţiu şi colegii lor de generaţie, mulţi dintre ei scăpaţi ca prin minune din lagărele de exterminare comuniste, au fost prezentaţi ca nişte fantome ale trecutului. "Emanaţii" lui Iliescu şi toţi cei ce s-au perindat pe la putere şi-au consolidat poziţiile prin mineriadele care au luat ochii fraierilor, astfel încât să le scape din vedere jaful sistematic practicat pentru a crea monetocraţia socialist-capitalistă de astăzi. Prin Parlamentul României care a luat locul Marii Adunări Naţionale s-au perindat tot felul de oameni, dintre care unii par să se fi veşnicit pe-acolo. O simplă analiză a CV-urilor şi activităţii acestora, dar şi a celor care au deţinut temporar puterea executivă, poate oferi răspunsurile care să anuleze dilemele prezentului. Casta privilegiaţilor ce s-au îmbogăţit peste măsură şi ţipă ca-n gură de şarpe că li se încalcă drepturile omului când sunt luaţi, mai nou, la bani mărunţi şi nu pot justifica provenienţa averilor, se agaţă de putere cu ghearele şi cu dinţii. Un loc în parlament este ca o garanţie de imunitate şi de păstrare a ceea ce au reuşit să adune indiferent prin ce mijloace, ca să aibă ce transmite beizadelelor. 

De aceea, parcă am revenit la vremurile lui Caragiale, căci bătălia cea mare se dă în interiorul partidelor pentru plasarea pe un loc eligibil pe liste. Iar când mai apare câte un nonconformist ca Virgil Baciu, care nu se sfieşte să strice jocurile făcute în spatele uşilor închise de la Piteşti sau de la Bucureşti, e deranj mare! Sigur că nici Iani Popa şi nici Alina Gorghiu sau Vasile Blaga nu se pot simţi confortabil când primarul din Corbi îşi revendică locul la care crede că-i dă dreptul rezultatele muncii sale în administraţia publică locală. Şi cu atât mai puţin pot accepta situaţia ceilalţi contracandidaţi liberali la un loc eligibil pe listă. Asta ca să nu mai luăm în calcul faptul că Baciu e prea direct în declaraţiile în care nu menajează pe cineva dintre cei ce se mulţumesc numai să-şi încaseze indemnizaţiile, fără să mişte un deget pentru îmbunătăţirea vieţii celor care le-au dat votul. Am avut curiozitatea de a urmări sâmbătă, la Întâlnirea fiilor satului Poenărei, câţi dintre politicienii care-i făceau curte lui Virgil Baciu acum câţiva ani sunt şi acum alături de el. Nu m-a bucurat confirmarea faptului că atunci când s-au convins că nu le va mai aduce voturi, pentru că a ajuns să-i concureze direct, l-au abandonat, dar nici nu m-a mirat faptul, căci se înscrie în psihologia oamenilor mici, cărora nu merită să le adresezi întrebarea din titlu, dacă nu eşti masochist şi nu vrei să fii minţit cu nesimţirea specifică politicienilor tari numai în promisiuni fără acoperire. Deocamdată mă opresc aici, invitându-i pe cititori să mediteze dacă merită să mergem mai departe cu candidaţi la parlament care habar n-au ce trebuie făcut sau care îşi caută numai adăpostul imunităţii ori al unei sinecure date de funcţia bine plătită şi, într-un final, de o pensie babană, pentru care n-au contribuit, ori dacă n-ar fi timpul să mizăm pe cei care au dovedit că-şi marchează drumul vieţii prin îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de cei cărora le-au cerut votul.

Pin It