Editorial LA ŢINTĂ - "Cine nu munceşte, greşeşte!"

Replica unui cunoscut personaj din viaţa publică, decăzut din doctoratul retras de cei ce habar n-au de "interesul naţional" sub acuzaţie de plagiat ordinar - Am onoarea, dom' gheneral, scuzaţi, bonsoar! - a făcut deliciul rânjiţilor dintr-o anumită parte a presei. Şi n-au fost puţini ofticaţii care-i poartă pică pe chestie de lipsă valoare de brand. Când, s-avem iertare, fostul şef uneperist avea dreptate: da, cei care nu muncesc, greşesc când îşi încasează salariile sau indemnizaţiile pentru care se ostenesc numai să semneze statele de plată! Într-o ţară unde mecanismele economice şi de control funcţionează normal, asemenea cazuri ar intra în vizorul organelor de cercetare penală pentru încasarea de foloase necuvenite. Şi când spun asta, mă refer strict la cei care lucrează în structurile administrative ale statului. Pentru că la patron nu prea ţine aşa ceva, fiecare trebuie să-şi justifice prin rezultate salariile primite. Privilegiaţii sorţii pot să trăiască şi să se îmbogăţească liniştiţi la stat, pentru că sunt plătiţi din banii contribuabililor. Şi asta pentru că sunt protejaţi de lege şi au devenit aproape inamovibili, veşniciţi în funcţii, pentru că dacă sunt daţi afară pentru puturoşenie sau incompetenţă, au dreptul de a se adresa justiţiei şi la fel de bine au şi şanse uriaşe de a câştiga nu numai reintegrarea pe posturile din care ai fost zburaţi, dar şi recuperarea sumelor pierdute în anii în care şi-au împleticit paşii prin sălile paşilor pierduţi. Practic, nu este o afacere pentru un primar - să zicem - dacă i se pune pata pe cineva dintre subordonaţi şi vrea să-l trimită la plimbare ca să taie frunză la câini fără să mai fie plătit. Aşa că mai bine stă în banca lui şi se roagă de parlamentari, de guvernanţi şi de cine mai poate să schimbe legea aia aiurită, mânărită de un dus cu mintea pe pustii. Nu ştiu dacă-şi permite să se roage la Dumnezeu ori să achite acatiste sau danii, că tot la pepeni ajunge!... Adică, pentru ca să fiu mai pe înţelesul tuturor, pe tot circuitul birocratic al administraţiei bugetare există convingerea că nu e păcat să furi de la stat, dacă-ţi stă în putere. Este, dacă vreţi, la fel cu porumbul de pe lanurile fostelor CAP-uri, de unde furau toţi cooperatorii şi trecătorii, mai ales după ce scria în "Scânteia" că ultimul bob fusese adunat de pe câmp. Iar mai nou, la noi se repetă obsedant de ani de zile lozinca potrivit căreia "în ţara asta nu mai e nimic de furat". Ce păcăleală grosolană mai e şi asta pentru un popor în care numărul cleptomanilor creşte progresiv proporţional cu disperarea celor jefuiţi şi umiliţi de tâlharii cu gulere albe!...

Am să vă dau un singur exemplu. Legea-i obligă pe aleşii noştri să dea rapoarte de activitate prin care să-şi justifice indemnizaţiile încasate. Dar obişnuiţi să ia şi nu să dea, dumnealor au ajuns ca avarul căzut într-un puhoi de apă, care nu voia nici în ruptul capului să-i dea mâna salvatorului. Acela, băiat deştept, a avut inspiraţia să-i ţipe la nenorocit: "Ia mâna asta a mea, prinde-te de ea!" Şi abia atunci a binevoit să-l asculte. Revnind la problemă, câţi dintre foştii consilieri municipali sau rurali credeţi că au depus asemenea rapoarte anuale de activitate în mandatul trecut?... Deschideţi site-urile primăriilor, unde ar trebui să fie afişate aceste rapoarte şi vă veţi satisface dreptul de a fi dezamăgiţi, dar veţi muri informaţi! Personal aştept ca şefii administraţiilor publice locale să le ceară asemenea rapoarte de activitate nu numai consilierilor aleşi, dar şi subordonaţilor care conduc anumite sectoare de activitate. Nu de alta, dar să ştim şi noi! Şi să ne convingem dacă dom' gheneral care purta pancarta cu interesul naţional personal a avut sau nu dreptate...

Pin It