Editorial LA ŢINTĂ - "C-aşa-i lumea trecătoare..."

 

Scriu aceste rânduri cu inima strânsă, cutremurat de adevărul din vechea înţelepciune populară. De Ziua Sfintei Cruci am consemnat trei întâmplări care întregesc ciclul existenţial în comunitatea din Curtea de Argeş prin naştere, căsătorie şi moarte. Mărturisesc că m-am bucurat aflând că primarul Panţurescu s-a îmbogăţit cu încă un nepoţel. Şi asta cu atât mai mult că am aflat vestea cea bună când eu sărbătoream în cercul restrâns al familiei împlinirea a 37 ani de căsnicie. Vestea cumplită despre trecerea la cele veşnice a unui mare om - Aurel Ilea - am aflat-o ieri dimineaţă. Şi spun fără să mă feresc că am primit-o ca pe o lovitură cumplită, de parcă tata ar fi murit a doua oară. Nu fac paradă de sentimentalisme, pentru că nu-mi stă în fire prefăcătoria. Şi apoi, din respect pentru memoria celui care ne-a părăsit fulgerător, nu mi-aş permite să comit asemenea ticăloşie. Dl. Ilea este unul dintre oamenii cu care am discutat cel mai mult în ultimii ani, aşa cum numai cu tata sau cu oamenii cei mai apropiaţi sufletului meu am mai putut vorbi. Şi am avut destule de învăţat de la acest om minunat, un mare patriot - aşa cum numai ardelenii de origine pot fi - integrat complet în viaţa comunităţii în care trăia. N-am să uit vreodată câte mi-a povestit despre viaţa sa, despre treptele devenirii, despre lunile petrecute pe nedrept în închisoarea comunistă pe când nu ieşise încă din adolescenţă, ca şi despre oamenii mari cu care viaţa îl pusese faţă în faţă. "Avocatul nostru, la proces, un tip extraordinar, care-şi făcuse studiile în străinătate, a rugat instanţa să-l întrebe pe un coleg din boxa acuzaţilor când s-a născut. A dat data naşterii, din care rezulta că avea ceva peste 16 ani şi a concluzionat că nu mai avea ceva de adăugat. Aşa a demontat acuzaţiile absurde care ni se puseseră în cârcă..." Este numai una dintre poveştile extraordinare ale d-lui Ilea.

N-am să-l uit cu câtă hotărâre s-a bătut pentru autostrada Piteşti-Sibiu, aşa cum n-au făcut-o parlamentarii noştri de Argeş. "D-le Nicolescu, voi apuca oare eu ziua în care să mă duc la Ghijasa pe autostradă?" Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş l-a asigurat că fără îndoială îşi va vedea visul cu ochii. Acum stau şi mă gândesc că dl. Ilea a murit cu acest regret, căci l-a alergat pur şi simplu pe Victor Ponta pe la Piteşti şi în vizita de la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, ca să-i arate harta cu autostrada, că i-a cerut şi lui Klaus Iohannis să se implice în acest proiect indispensabil pentru dezvoltarea economică a Argeşului, dar degeaba. Foştii săi subordonaţi de la Electroargeş au numai cuvinte bune despre cel ce i-a condus, dar şi mulţi dintre concitadini pentru ceea ce a făcut după pensionare, pentru afacerea pe care a dezvoltat-o, pentru corectitudinea şi respectul său faţă de oamenii care i-au fost alături, câştigându-şi împreună pâinea cea de toate zilele. L-am însoţit la o sumedenie de evenimente şi l-am văzut stând de vorbă cu oameni de diverse condiţii sociale sau cu diferite niveluri de cultură sau educaţie, găsind pentru fiecare limbajul potrivit pentru a se face înţeles. Când venea din America, unde-şi vizita fiica stabilită peste Ocean, ţinea adevărate lecţii de patriotism tinerilor cu care discuta, pe care-i îndemna să nu se simtă mai prejos decât alţii, ci să fie mândri că sunt români, mai pregătiţi decât colegii de generaţie din alte ţări, fapt dovedit în concursurile internaţionale sau din vânătoarea de creiere româneşti practicată de către străini.

Aş putea scrie la nesfârşit despre acest om extraordinar şi poate chiar am s-o fac cândva, strângând toate notiţele luate în timpul discuţiilor noastre. Plănuiam să scriem împreună cartea vieţii sale, ce putea să fie exemplu pentru generaţiile tinere. În modestia care-l caracteriza, a tot amânat momentul demarării proiectului. Nu l-am presat, pentru că mi se crease cumva impresia că era nemuritor, deoarece deseori avea spiritul mai viu decât al meu şi o poftă de viaţă mai mare, chiar dacă ne despărţea aproape un sfert de veac - ca vârstă. Închei aici, copleşit de tristeţe şi mă rog la Dumnezeu să-l ierte - dacă a greşit - punând în balanţa judecăţii sale drepte faptele sale bune şi să-l odihnească în pace. Şi mă mai rog, alături de colegii din redacţie, să-i dea familiei lovite de această durere tăria de a trece peste aceste momente grele şi de a se îngriji de nepoţii dumnealui, învăţându-i să fie oameni adevăraţi, ca Aurel Ilea!

Pin It