Editorial LA ŢINTĂ - "Ăsta nu e micul senator, dom' primar, e micul scamator!"

Aceasta a fost remarca unui viceprimar liberal către şeful său ierarhic direct atunci când a auzit că un accident genetic rătăcit printre oameni serioşi ar ridica pretenţii la un loc pe listele de candidaţi la parlamentare. "Dom'le, am ajuns rău dacă un avorton din ăştia care fac umbră pământului degeaba şi se agită ca un acela în căldare vrea să fie pus pe lista senatorilor! Cum pot eu să-i fac campanie electorală, căci dacă m-ar întreba un sătean cine e, n-aş putea să spun decât că n-a depăşit stadiul de umbră a unui fost, care vrea să mai fie iar în poziţia de a se scărpina de hemoroizi cu mâinile altora?..." Şi primarul respectiv - nu spun cine, că i-aş face rău - are dreptate. La fel ca şi colegii care susţin că vor liste credibile, cu oameni recomandaţi de rezultate în administraţie, nu de scandaluri sfârşite cu capete-n gură şi alte "fineţuri" de băieţi de mahala. Rămaşi cu o educaţie precară, specimenele astea abjecte au ajuns robi ai unor deprinderi rele, căpătate prin cârciumile pe unde-şi fac veacul după ce i-au părăsit şi amărâtele pe care le plăteau să le fie "escorte". Nu voi zăbovi prea mult asupra subiectului, căci e prea infect şi nu m-am prăpădit vreodată după telenovelele balcanico-levantine. Şi cu atât mai puţin când au ca eroi principali nişte avortoni care pretind să li se ofere luna de pe cer, chiar dacă au obţinut scutire de la plata cotizaţiei de partid. Adevărul este însă că ne-am tâmpit de tot cu democraţia asta originală, care dă fără oprelişti dreptul oricărui limbric politic ambiţios să se viseze cobră regală, fără să înţeleagă că puţini din categoria asta pot ajunge maxim la stadiul de tenie. Excepţiile, după cum se ştie, întăresc regula. Cam asta se întâmplă cu specimenul semidoct despre care am făcut vorbire şi căruia îi putem identifica uşor fraţi gemeni cam prin toate partidele politice. Şi vor fi atâta timp cât pământul şi noi vom fi atât de cuminţi încât să-i tot băgăm în seamă. Tolerarea prezenţei lor ţine de nevoia şefilor de a se minţi că-şi păstrează mâinile curate, având cine să-i şteargă la dos sau să joace rol de ceva de care să scuture un anumit apendice exterior. Bunăoară, cunosc cazul unuia care n-a avut vreodată-n viaţă o părere, dar a ajuns sus pentru că a avut abilitatea de a le da dreptate celor mai tari în gură. S-a strecurat ca guzganul prin cotloane şi acum împinge-n faţă tot soiul de ventriloci să-i cânte osanale, dându-l indispensabil pe izmenar. În prostia lor, nici nu realizează că lumea ştie nu numai cine e, dar şi că nu mai poate, oricât de tare s-ar screme!

Stau şi mă minunez văzându-i cât de disperaţi sunt unii după ciolanul funcţiilor privite ca nişte filodorme. De pildă, decesul unor artişti ca Ioan Gyuri Pascu sau Sebastian Papaiani le-a oferit prilejul candidaţilor internauţi să posteze tot felul de jelanii, retransmise de papagalii lor spre redacţiile ziarelor într-o disperată campanie de captare a bunăvoinţei electoratului. Acolo au îndrăznit să facă vorbire despre nedreptăţi comise de organele de stat contra lui Papaiani, fără să realizeze că se autoacuză, pentru că n-au făcut măcar o interpelare în favoarea sa în parlament sau în vreunul dintre guvernele din care au făcut parte. Ipocrizia asta lasă un gust amar celor care nu se mai lasă duşi de nas cu mijloace atât de primitive. Sper s-o dovedească practic atunci când vor avea în faţă buletinele de vot în 11 decembrie. Pentru că nu mai putem suporta să-i ducem în spinare pe scamatorii ăştia, care prin specularea bunei noastre credinţe ne-au adus în pragul disperării, din cauza sărăciei provocate de jaful nemilos la care ne-au supus cu găştile nenorocite din care se iţesc alte guri hulpave în fiecare an electoral. Sigur, sunt şi parlamentari sau politicieni care şi-au făcut corect datoria, dar cei mai mulţi nu ştiu sau, din bun simţ, evită să iasă-n faţă ca musca pe bălegar. Am însă presimţirea sumbră că vor câştiga iar ticăloşiţii în rele, care-şi vor cumpăra locurile pe listele de candidaţi, ca să rămână la putere.

Trag un semnal de alarmă în condiţiile în care n-am mai avut conducători adevăraţi de prea multă vreme, fiind acuzaţi de cam toate faptele penale posibile, de plagiat şi de tot soiul de perversiuni. Toate acestea îi pun în imposibilitatea de a-şi face datoria pentru că nu sunt pregătiţi, nu au credibilitate morală şi slujesc alte interese decât ale celor care i-au votat. Dovadă este recenta sfidare cinică a Ambasadei Rusiei la Bucureşti, care şi-a permis aroganţa de a dona 100 euro pentru a ne ajuta - chipurile! - să cumpărăm lucrarea lui Brâncuşi "Cuminţenia pământului", adăugându-i un clip cu o istorie falsificată, prin care vecinii noştri erau prezentaţi drept salvatorii României. Cei ce au cât de cât habar de istoria adevărată a lumii ştiu că de la Ivan cel Groaznic până la Vladimir Putin rapacitatea şi suferinţele aduse nouă de imperiului ţarilor de la Kremlin a fost mai cumplită decât cea a Înaltei Porţi Otomane sau a Habsburgilor luate împreună. Jaful ticălos practicat de Moscova ne-a ciumpăvit şi secătuit ţara de bogăţii materiale şi de valori umane pierite prin Siberia sau prin lagărele de exterminare a elitelor naţionale, cu care cozile de topor comuniste au împânzit teritoriul României între 1948 şi 1989, continuând politica nemernică de deznaţionalizare chiar până în zilele noastre. Reacţia conducerii ţării noastre la asemenea sfidare a fost pe modelul schelălăitului unei cotarle speriate când i se arată biciul. Asemenea atitudine nu mai poate fi tolerată, fiind periculoasă pentru existenţa neamului românesc. Tocmai de aceea se impune ca noi să facem curăţenie generală la alegerile parlamentare din decembrie şi să dăm la o parte atât pe scamatorii politici, cât şi pe slugile duşmanilor plătite cu arginţii lui Iuda!

Pin It