Editorial LA ŢINTĂ - Pildele lui Ilea şi ale unor oameni ce ne lipsesc deja...
La două săptămâni de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost concitadinul Aurel Ilea, întâmplarea a făcut să ne adunăm la aceeaşi masă câţiva dintre cei care ne-am putea lăuda că ne-am numărat printre prietenii săi. Şi ne-am amintit întâmplări mai vechi şi mai noi legate de personalitatea celui care ne-a lăsat pentru o lume mai bună. Concluzia desprinsă a fost aceea că dumnealui ştia să ofere lecţii de viaţă sub pretextul unor mici pilde, care aveau tâlcul lor. Cei ce nu le înţelegeau, se declarau cu ţâfnă "plictisiţi de poveştile moşului". Dincolo de aroganţa nesimţită a formulării, respectivii îşi autodenunţau lipsa capacităţii de analiză, sinteză, cultură şi, în final, de inteligenţă. Vă rog să observaţi că nu fac trimitere directă spre IQ-ul cuiva, care m-ar putea bănui că l-aş înjura, deoarece asemenea specimene pot stârni cel mult mila.
Aş dori să vă ofer câteva exemple şi să vă invit să trageţi dvs. concluziile de rigoare. Dl. Aurel Ilea era un fin observator asupra a tot ceea ce se întâmpla în jurul său. Şi chiar atunci când era plecat în America, urmărea presa din ţară. Subsemnatul a fost de multe ori apelat de dumnealui de la Naples-Florida, cerându-i-se precizări pentru anumite întâmplări din Curtea de Argeş. Spre exemplu, în urmă cu vreo opt ani, anticipa o înţelegere între PD şi PSD, considerând că puteau oferi o alternativă viabilă, sănătoasă, de guvernare a României. Totuşi, nu era prea optimist asupra şanselor de a se intra pe o cale de normalitate civilizată într-o politică infestată de corupţie. Permiteţi-mi să fac o paranteză. Cu ani în urmă, aveam în ziarul nostru o rubrică intitulată "Vocea străzii", prin care adresam o întrebare la care-i invitam pe concitadini să răspundă. Într-o zi aceasta suna astfel: "Există corupţie în Curtea de Argeş? Exemplificaţi!" În ziua în care a apărut ziarul cu această întrebare, ne-a vizitat la redacţie, felicitându-ne pentru idee. Şi ne-a spus: "Dacă vine cineva şi afirmă că i-a dat vreodată şpagă lui Ilea, să-l trimiteţi la mine, ca să-i dau de zece ori suma, dacă va demonstra că spune adevărul!" Şi chiar n-a venit cineva! Nu ştiu cum ar fi privit acum acuzaţiile care i se aduc lui Vasile Blaga, demisionarul şef al partidului căruia i-a fost membru. Şi nici cele privind plagiatul d-nei Kovesi şi scandalul iscat de acestea. Dar pot să-mi închipui, după ce a avut mari probleme cu justiţia din două regimuri politice. Prima, în anii adolescenţei, când a fost arestat în anii de liceu alături de colegi care nu-şi făcuseră majoratul, toţi fiind acuzaţi de activitate legionară (!?!...). După ce şi-au făcut vreun an stagiul prin puşcăriile comuniste, au fost judecaţi, achitaţi de faptele absurde încriminate, dar şi obligaţi să plătească nişte cheltuieli de judecată ce depăşeau cu mult posibilităţile materiale ale familiilor. A doua experienţă ce i-a lăsat un gust amar s-a petrecut puţin înainte de anul 2000, în democraţia originală, implementată de cel care i-a fost prieten ani la rând, Ion Iliescu. Aurel Ilea a fost lovit şi tâlhărit într-o seară când ieşea din magazinul pe care-l avea în buricul târgului, peste drum de Primăria Curtea de Argeş. Cercetările au fost scoase din impas după un timp, când făptaşii s-au certat şi s-au denunţat. Dosarul s-a finalizat prin declaraţiile agresorilor care şi-au recunoscut faptele şi printr-o decizie a procurorului piteştean care a dat NUP (Neurmărire penală). Degeaba a expus dl. Ilea cazul la postul nostru de televiziune şi chiar la unul naţional, căci n-a umblat cineva la pensia de sute de milioane a magistratului în cauză. Cazul a fost îngropat, tot aşa cum se va întâmpla probabil şi cu cele peste câteva mii, anunţate acum, de d-na Kovesi. Şi n-ar fi de mirare ca după câtva timp, nişte CV-uri să fie vopsite în culoarea potrivită pentru ca proprietarii lor să-şi reia locurile pierdute temporar în societate. Probabil că dumnealui s-ar fi întrebat retoric cum s-au potrivit dezvăluirile din ambele tabere tocmai cu perioada de precampanie electorală... Şi am să închei cu o altă povestioară adevărată. Imediat după 1990, dl. Ilea îl însoţea pe un om de afaceri elveţian - nu ştiu dacă-l ortografiez corect - Herr Pflugger, prin ţara noastră. Oaspetele era încântat de căsuţele cochete şi nu putea înţelege unde au loc şi de baie interioară. Acum - spunea dl. Aurel Ilea - situaţia s-a schimbat: în locul căsuţelor au apărut nişte viloaie impozante, care au şi băi şi toalete în interior. Problema nerezolvată ţine de lipsa canalizării, resimţită cam prin toată ţara şi în toate domeniile. Politica mioritică nu se constituie într-o excepţie şi ne-o dovedeşte prin sufocarea cotidiană cu tot soiul de dejecţii. N-apuci să deschizi un televizor, că şi dai nas în nas cu un VIP politic, acuzat de fraude de milioane de euro, care - culmea! - este consultant de specialitate sau dracu' mai ştie ce la emisiuni prin care se analizează cazuri de corupţie.
Am să vă mai redau nişte situaţii ce demonstrează marginalizarea şi minimalizarea valorilor. Sebastian Papaiani mărturisea cândva că, după sute, dacă nu mii de roluri interpretate pe scenă şi după vreo 63 filme, n-a reuşit să-şi cumpere o maşină şi toată viaţa s-a deplasat cu taxiul - atunci când şi-a permis. Recompensa pentru o viaţă de muncă s-a tradus printr-o pensie lunară de nivelul unui bacşiş lăsat într-o seară de un politician la restaurant. Solistul popular Aurelian Preda scria pe pagina sa de socializare, cu câtva timp în urmă, că după 16 ani i s-a îndeplinit visul de a cânta pentru piteşteni. Nu puteam ignora total faptul că se susţine că lui Ioan Gyuri Pascu i s-ar fi greşit diagnosticul pus iniţial... Concluzionând, s-a dovedit încă o dată truismul potrivit căruia nimeni nu e profet în satul lui. Asta ne face să simţim lipsa unor oameni ca Aurel Ilea, Sebastian Papaiani, Aurelian Preda sau Ioan Gyuri Pascu, de ale căror pilde ne este deja dor...
