Editorial LA ŢINTĂ - "Eu sunt ca viaţa..."

Aşa ai fost, dragul meu Năică. Şi cred că numai Dumnezeu ţi-a dat inspiraţia de a alege acum mai bine de opt ani această melodie ca să te reprezinte în campania electorală în urma căreia ai câştigat primul mandat de primar. "Eu, Smădu, vreau să fac istorie în Domneşti, mă', boierule!" Aşa-ţi motivai atunci decizia de a ieşi din izolarea autoimpusă după dezamăgirile iscate de nerealizările administraţiei din mandatul de consilier local încheiat în anul 2004. Iar apelativul "boierule" era un automatism verbal generat de o convingere de nezdruncinat: "Noi suntem boieri prin sângele domnesc care ne curge prin vene, prin educaţia primită în familie, ce ne obligă să ne respectăm, acordându-le respectul cuvenit celorlalţi, fără a ne lăsa însă vreodată călcaţi în picioare". O adevărată filozofie de viaţă, pe care destui n-o înţeleg şi sunt de plâns pentru că trăiesc în dorul lelii! Tu nu ţi-ai permis asemenea lux, ai ars pentru tine şi pentru ai tăi ca o torţă, debordând de optimism şi refuzând categoric ideea de a accepta înfrângerea fie şi numai ca o ipoteză de lucru. Iar când ai fost îngenuncheat, te-ai ridicat şi mai ambiţios şi ai aruncat neînduplecat sfidarea "Mai hai o dată!" Aşa ai fost tu, dragă Năică - un izvor de putere pentru cei de lângă tine, pe care i-ai scos din gropile deznădejdii şi i-ai învăţat să se bucure de lumina soarelui, pentru că fiecare zi trăită e un câştig pentru oricine!

Mi-e greu să scriu despre tine la trecut... Şi n-o spun pentru a impresiona, ci pentru că este purul adevăr. Pentru că tu ai fost unul dintre puţinii oameni pe care nu m-am putut supăra vreodată. Asta deoarece aveai o delicateţe sufletească rară, pentru care depun mărturie în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor. Voi apela la un singur exemplu. Cândva, cineva care-ţi era apropiat, te dezamăgise teribil şi, evident, te făcuse să suferi. În ciuda firii tale năvalnice, m-ai uluit prin modul în care ai tratat situaţia. "Nu-l bănuiam aşa, mai ales că părinţii lui sunt oameni de mare valoare..." Tu, Năică Smădu, în loc să-l sudui - cum ar fi făcut mulţi dintre noi - căutai să-i scuzi micimea sufletească, făcând trimitere la familia onorabilă şi dând astfel de înţeles că mai peste tot poţi da de câte-o oiţă capie, rătăcită de turmă.

Sunt multe fapte şi întâmplări pe care le-aş putea evoca. M-aş opri deocamdată asupra nopţii din vara lui 2008, când ai câştigat primul mandat. Îţi prezisesem, Nae, o victorie strânsă, din primul tur. Când ne-am auzit la telefon, ca un actor desăvârşit ce erai, mi-ai spus cu voce prefăcut tristă că nu-ţi era prea bine, pentru că urma să-ţi dispuţi victoria în turul doi. Şi că n-ai fi fost amărât dacă ar fi trebuit să-ţi măsori forţele cu un om cu adevărat de valoare. M-ai păcălit, Năică, căci atunci când te-am întrebat cine era contracandidatul, mi-ai răspuns: "Un amărât, mă', boierule - prăpăditul de Năică Smădu!" După care a urmat un hohot de râs, semn al descătuşării totale, la care, bucuros şi fără ranchiună că mă duseseşi în eroare, m-am alăturat şi eu...

Doamne, ce clipe minunate am trăit atunci şi cât de trist sunt acum, când scriu aceste rânduri şi lacrimile cerului bat a jale în fereastră, dându-mi de înţeles că ţi-a părut rău de ce-ai lăsat în urmă!... Ţie, care găseai cuvinte potrivite pentru a alina durerea din sufletul oricui, nu ţi s-a mai dat îngăduinţă să-ţi iei rămas bun de la cei dragi şi să laşi lucrurile în ordine, cum îţi plăcea s-o faci. E nedrept, pentru că ai muncit o viaţă întreagă şi nu te-ai putut bucura după cum meritai de roadele trudei. Cine şi cum ţi-ar putea consola familia şi prietenii în aceste clipe cumplite?... Pe măicuţa ta, Niculina - pe care mi-o prezentai mândru acum vreo doi ani la inaugurarea reabilitării Casei de Cultură din Domneşti şi care, astă-vară, la validarea noii administraţii şi apoi la Ziua comunei - vă învăluia în privirile ei pline de dragoste şi mândrie pe voi toţi, copiii ei, o va ajuta îndeajuns Dumnezeu ca să te poată conduce spre locul de veci, aşa cum o făcea, cândva, în primele tale zile de şcoală?... Nădăjduiesc că privind la strănepotul Armin Ioan, pe care-l plimbai mândru în braţe, alintându-l cu numele de "Iubi", va găsi puterea de a merge mai departe în viaţa asta care a despărţit-o prematur mai întâi de soţul iubit şi acum de tine, ca şi cum ai fi fost prea grăbit de dor ca să-ţi întâlneşti părintele trupesc... Mi-e greu să merg cu gândul mai departe spre suferinţa teribilă a d-nei Maria - "Mă', boierule, soţie ca a mea, mai rar are cineva fericirea să-i fie alături!" - a băiatului tău, Aby, a soţiei sale, nora ta, Georgeta şi a tuturor celor care, ca şi mine, te-au privit şi-ţi vor păstra în sufletele lor icoana de frate iubit. Mi se rupe sufletul, omule, că Armin nu va învăţa de la tine sumedenia de poezii pe care le ştiai şi le recitai cu atâta patos!... Dar mă liniştesc ştiind că are cine să-l înveţe să fie, la vremea lui, boier de os domnesc! Năică dragă, dacă de acolo de unde eşti acum, mă poţi auzi, te asigur că nu te vom uita şi-ţi vom simţi lipsa până când va veni vremea să ne revedem, dacă va fi posibil, în altă lume mai bună şi mai dreaptă. Nu-mi permit să mă revolt împotriva lui Dumnezeu, dar ocolesc cu greu tentaţia să te întreb cinstit, aşa cum am făcut-o mereu între noi: "Ce dracu' ne făcuşi dom' Nae, cu ce te-am supărat atât încât să ne laşi orfani de tine?..."

 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It