Doi ani şi opt luni

O femeie a furat 25 de lalele şi a fost prinsă de poliţie. Florile erau ale statului, le-a rupt dintr-un răzor ce însoţea un bulevard bucureştean şi a primit pentru fapta sa doi ani şi opt luni de închisoare. Cu executare, ca să fie învăţătură de minte şi pentru alţi amatori de furtişaguri din lalelele primăriei! Ea şi-a motivat gestul prin lipsa de bani, adică voia să vândă florile ca să cumpere ceva de mâncare pentru cei cinci copii. A ajuns însă la puşcărie, din care a ieşit de curând, după ce a fost graţiată de către preşedintele Băsescu. N-a putut merge la înmormântarea fetiţei de cinci luni, deşi avea dreptul, căci n-a avut pe cineva care s-o îndrume la întocmirea hârtiilor necesare în asemenea cazuri. Iată - am putea zice - un frumos exemplu de vigilenţă al bravei noastre poliţii, care veghează nu doar la liniştea noastră, ci şi la siguranţa florilor de pe străzi şi din parcuri! Poate că lucrătorul respectiv a fost şi premiat, chiar avansat în grad, dat ca exemplu celorlalţi. Şi la fel şi judecătorul care a băgat-o după gratii pe hoaţa de lalele imediat ce a fost prinsă. N-a stat pe gânduri ani de zile ca la Becali cu terenurile MApN, încât nici nu mai înţelege lumea pentru ce e condamnat. Femeii respective i-a dat din prima pedeapsa maximă! Avem aici un exemplu clar că dacă te-ai născut fără noroc pe lume, tot aşa o să şi pleci din ea. Nu era destul că avea cinci guri de hrănit, că bărbatu-său nu avea servici, mai trebuia să înfunde şi puşcăria! Sigur, nimeni nu e mai presus de lege, orice încălcare a ei trebuie pedepsită. Dar se întâmplă asta mereu? Toţi borfaşii care-ţi sparg casa ori îţi fură maşina stau câte doi ani şi opt luni după gratii?... Hai să fim serioşi! S-au furat în aceşti ani de capitalism fabrici şi uzine, munţi şi câmpii, o flotă întreagă, bănci, mine - vă las pe dvs. să continuaţi lista - încât dacă toţi vinovaţii ar fi condamnaţi, n-ar ajunge închisorile din toată Europa! Iar când vreun grangure care a şmecherit milioane de euro de la stat ajunge în sfârşit la răcoare, imediat aflăm cât de greu îi e acolo, că a făcut depresie... şi că musai trebuie scos din puşcărie! Dacă nu se poate definitiv, măcar o zi pe lună să petreacă acasă, cu ai lui. Va reclama la CEDO condiţiile inumane de detenţie, mare minune să nu primească şi vreo despăgubire frumuşică, dar în orice caz va rămâne bine, mersi, cu milioanele puse la adăpost. Cu lalele furate de amărâta aia ce s-o fi făcut: le-a păstrat ea sau i-au fost confiscate?...

Pin It