Duşul scoţian

Probabil că la ora când vor ajunge în faţa ochilor dvs. aceste rânduri, se va şti dacă Regatul Marii Britanii mai e sau nu unit. Ieri, scoţienii au fost chemaţi la urne să decidă dacă rămân în continuare legaţi de Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord sau, dimpotrivă, aleg să meargă pe cont propriu. Rezultatul votului din Scoţia e important, desigur, în primul rând pentru viitorul britanicilor, dar priveşte în egală măsură toată Europa, deci şi pe noi. Cu atât mai mult pentru noi, cu cât de prea mult timp bântuie prin politica românească fantoma unui aşa-zis Ţinut Secuiesc mai mult sau mai puţin indepedent. Totuşi, ce se întâmplă dacă scoţienii ies din regat, se dărâmă lumea? Cehii şi slovacii nu s-au despărţit? Dar republicile iugoslave? Ce, n-or să mai bea englezii whisky scoţian după votul de ieri?...

Lăsând gluma la o parte, mişcarea scoţiană dă apă la moară naţionaliştilor  din lumea întreagă şi poate avea consecinţe greu de bănuit măcar astăzi. Catalanii pun şi ei de un referendum pentru separarea de Spania, se agită de mult Ţara Bascilor şi la fel şi nordul Italiei. Corsicanii vor şi ei ruperea de Franţa, iar Flandra şi Valonia ar putea profita imediat de precedentul britanic. Şi exemplele ar putea continua. Suntem martorii unor fenomene greu de înţeles: pe de o parte statele se adună într-o Europă unită, pe de alta, prin regionalizare se conferă autorităţilor locale o largă autonomie, care poate deveni un prim pas spre secesiune. Scoţia se bucura de acest statut şi până acum, dar vrea mai mult. E bine, e rău?...

Ruşii din Crimeea n-au mai vrut în Ucraina şi au trecut la Putin. A ieşit un război. Deci, nu e chiar aşa de bine să luăm de capul nostru astfel de hotărâri capitale. Dar nici să le ia alţii pentru noi, nu mi se pare potrivit! Recunoaşterea de către occidentali a statului Kosovo, rupt din trupul Serbiei, a provocat o rană dureroasă care se va vindeca foarte greu şi pare să fi oferit Rusiei motive pentru anexarea Crimeii. Toate acestea ne îndreptăţesc să privim cu îngrijorare proiectul de regionalizare pe care România trebuie să-l pună în practică. Găsirea unor soluţii viabile de rezolvare a problemelor concrete ale oamenilor, indiferent de etnie, ar trebui să-i preocupe pe conducătorii noştri. Nemulţumiri faţă de deciziile luate la Bucureşti n-au doar ungurii din Harghita şi Covasna, ci şi cetăţenii din Curtea de Argeş. Separarea nu poate fi o soluţie, se impune găsirea şi aplicarea unor modalităţi pragmatice pentru asigurarea unei dezvoltări armonioase şi o creştere a nivelului de trai din toate zonele ţării. Dincolo de lupta de secole a înaintaşilor noştri pentru o ţară unită, liderilor actuali le revine misiunea de a manevra înţelept prin hăţişul de interese interne şi externe pentru păstrarea integrităţii statului român. Dac-ar face-o cu responsabilitate, ne-ar scuti de multe belele...

Pin It