Editorial LA ŢINTĂ - "Tovarăşii-domni cu distracţiile lor, noi cu amarurile noastre..."
Constatarea amară pe care o formula acum vreo patru decenii un om care luptase pe frontul de Răsărit şi căzuse prizonier la sovietici, întorcându-se acasă după moartea lui Stalin, prin 1954, rămâne valabilă şi azi. Omul făcuse drumul de la casa părintească până în stepele ruseşti, ajungând ca prizonier până prin zona Vladivostok. Tocmai de-acolo făcuse cale întoarsă, iar când ajunsese acasă, după vreo 14 ani de la plecare, i se făcuseră toate pomenile şi nu mai găsise în bătătură nici câinele pe care-l ştia. Dar găsise în fruntea comunităţii nişte oameni despre care n-avea vorbe bune, căci nu-i scotea din puturoşi, lepre şi cozi de topor. Ăia făceau legea, după ce lepădaseră cămăşile verzi cu diagonală, legionare şi se făleau cu carnetele de partid cu secera şi ciocanul. "Eheee, avea dreptate taica: n-a fost şi n-o fi partid pentru truditorul de rând, care se bizuie doar pe braţele lui ca să-şi câştige pâinea cea de toate zilele!..."
Stau şi mă minunez că şi acum astea sunt nişte truisme. La Bucureşti şi prin alte oraşe mari tovarăşii-domni sau domnii-tovarăşi, dacă preferaţi, se luptă aprig pe ciolanul puterii şi calcă în picioarele toate legile, inclusiv cele de bun simţ. Toţi vorbesc despre drepturile omului pentru a-şi justifica măgăriile şi fac urât când li se atrage atenţia că drepturile lor se sfârşesc atunci când aduc atingere drepturilor mele şi ale celor ca mine. Adică ale celor ce nu contează în ecuaţia politică decât atunci când se pune problema de contorizare a voturilor. Iată, la Bucureşti şi în alte oraşe, se fac demonstraţii şi proteste generate cică de proiectatele graţieri şi amnistieri. Nici nu mai contează cine e pentru şi cine contra. Dreptul la protest şi opinie este garantat de Constituţie şi nu poate fi contestat. Dar ocuparea străzilor de aşa-zise proteste spontane, convocate pe reţelele de socializare şi blocarea traficului este clară încălcare a drepturilor celor ce n-au ceva comun cu distracţia unora sau altora care simt nevoia să înjure pe stradă, ca să se încarce cu adrenalină ori să se descarce de frustrări. Iar când nu se iau măsuri pentru sancţionarea celor ce încalcă legea, orice om de bun simţ are dreptul să se întrebe dacă nu este cumva la mijloc o complicitate între putere şi opoziţie. Sau, şi mai grav, dacă nu cumva unii sunt deasupra legii, deoarece lideri politici participă la demonstraţii neautorizate şi le legitimează prin prezenţa lor. Pericolul cel mare este acela de a confunda democraţia cu anarhia şi dacă nu-l conştientizăm, ne merităm soarta!
Personal nu ştiu cum să mă pronunţ în privinţa graţierii şi amnistiei. Dar nu uit că sunt cazuri dintre cele mai scandaloase de politicieni corupţi condamnaţi care aşteaptă fie una, fie alta din aceste măsuri. Nu de grija lor mor eu, ci de milă pentru cei condamnaţi pentru că au displăcut unor puternici ai zilei. Cutremurător este cazul unui procuror care a făcut un dosar pe baza căruia a fost condamnată o nevinovată la 16 ani pentru asasinat, pentru ca după 10 ani să i se accepte revizuirea procesului pe baza mărturiei adevăratului vinovat şi să fie eliberată din puşcărie. Cine-i dă înapoi acelei fiinţe anii din viaţă pierduţi?... Procurorul în cauză a fost pensionat, beneficiază de venituri de mii de euro lunar şi nu-şi face vreo problemă că a comis o injustiţie pentru care s-ar putea să plătească nevinovaţii din neamul lui. Dacă vreţi, aş putea reaminti păţania omului de afaceri Aurel Ilea, dinainte de anul 2000, când a fost tâlhărit în centrul oraşului şi i s-au furat bani şi bunuri. Făptaşii au fost descoperiţi dintr-o întâmplare, s-a făcut şi reconstituirea, dar dosarul s-a închis cu A.N. (Autor Necunoscut). Procurorul piteştean care a dat soluţia s-a pensionat bine, mersi, iar Aurel Ilea degeaba s-a plâns şi pe la televiziunile naţionale, unde şi-a prezentat cazul, căci a plecat din lumea noastră convins că în România dreptate pentru cel mic nu există. Iar cei mari se distrează pe socoteala maselor manevrate să le facă jocurile. Se spune că n-ar fi bani pentru puşcării moderne, dar sunt o sumedenie de parlamentari care au depus cereri pentru pensii speciale. Deci suntem minţiţi!
Eu sunt mulţumit că la Curtea de Argeş oamenii n-au simţit nevoia să se distreze protestând pentru ce nu ştiau, ci şi-au văzut de necazurile lor. Concitadinii şi cetăţenii din zonă s-au convins că degeaba şi-ar sparge piepturile, câtă vreme hotărârile se iau la Bucureşti. Un exemplu: acum câţiva ani s-a desfiinţat Spitalul "Teja Papahagi" de la Domneşti, în ciuda protestelor beneficiarilor. Şi au fost în pericol şi spitalul de la Valea Iaşului, ca şi cel de la Curtea de Argeş. Tovarăşii-domni din parlament sau din funcţiile în care i-am ales continuă să se distreze pe socoteala noastră, asmuţindu-ne unii contra altora, ca să uităm de amarurile vieţii. Oare chiar nu putem să înţelegem că nu se prăpădeşte cineva de dragul nostru?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
