Editorial LA ŢINTĂ - Omagiu izvorului vieţii

Ca de fiecare dată, de 8 Martie mă înclin în faţa izvorului adevărat al vieţii - FEMEIA - mamă, soţie, fiică, iubită, învăţătoare, într-un cuvânt, în faţa simbolului fără de care viaţa fiecăruia dintre noi ar fi mai tristă şi poate mai lipsită de sens. Nu vreau ca într-o astfel de zi să mă gândesc la acele fiice ale Evei care nu pot depăşi nivelul de elemente de decor trecătoare ori practicante ale celei mai vechi meserii din lume, ridicate la rangul de dive de mijloacele mass-media care trăiesc din scandal. Nu le condamn, pentru că şi-au ales un anume drum în viaţă, dar nici n-am să le plâng de milă unora care-şi clădesc fericirea pe dramele altora. Poveştile lor le aparţin, la fel ca şi crucile pe care trebuie să le poarte atunci când le vine rândul să urce Golgotele personale. N-am fost şi sper să nu mă muşte vreodată şarpele de inimă să ajung să mă comport ca un misogin. Dar n-am să mă pot abţine să mă ţin departe de travestiţi, indiferent ce sex au. Repet ce-am mai spus şi cu alte ocazii: recunoştinţa mea se îndreaptă spre ceea ce întruchipează femeile adevărate, care se sacrifică pentru ai lor şi care, vorba poetului - "Ca să le fie copilul c-o treaptă mai domn/ Câtă muncă în plus şi cât chin, cât nesomn!..." Personal nu pot crede să fie cineva pe lumea asta care să nu aibă sentimentul datoriei faţă de o femeie. Şi când spun asta mă gândesc că numai ea are harul dumnezeiesc de a ne dărui viaţa şi de a perpetua specia umană. Este o datorie pe care noi nu le-o putem plăti vreodată, dar într-un fel sau altul o transmitem copiilor noştri şi ei mai departe în veacul vecilor! 

Ca unul crescut într-o familie creştină, cu o mamă care trăia - cum se spune - în frică de cele sfinte şi care s-a străduit să-mi bage-n cap de la vârsta cea mai fragedă Decalogul creştin, am un sistem al valorilor proprii, cristalizat în timp, cu ajutorul celor cu care am venit în contact şi grevat pe experienţele personale, din care destule au fost foarte dure. Însă n-am uitat vreodată ce-mi spunea tata, Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de mama: "Ochiul, copile, ochiul să te servească pentru a observa ceea ce se întâmplă în jurul tău şi mintea, ca să înţelegi - după astea să te ghidezi! Şi nu uita că ochiul este mai aproape de creier decât mâna sau piciorul..." În naivitatea mea, pentru că nu m-am dezbărat total de ea, nu pot să iau serios în calcul ipoteza care mi se pare absurdă, potrivit căreia o mamă ar putea să-şi înveţe copilul să fie mincinos, hoţ, ucigaş sau mai ştiu eu ce. Nu exclud posibilitatea teoretică de a exista, dar sunt convins că sunt cazuri izolate. Şi pentru că nu uit că excepţiile întăresc regula, merg pe ideea că o mamă sănătoasă la cap nu poate acţiona aşa. Cât despre cele bolnave, trebuie duse la tratament, dacă n-au putut fi oprite să procreeze! Recunoştinţa mea faţă de femei vine şi din faptul că ele pun - ca mame - temelia educaţiei copilului fie în familie, fie în şcoală. 

De pildă, ieri am publicat în ziarul nostru un interviu cu un profesor debutant în carieră, care n-a mai aşteptat să treacă anii pentru a performa. A lucrat cu pasiune cu elevii săi şi a reuşit să califice trei la olimpiada naţională de Limba latină, o limbă considerată moartă, dar care ne poate dezvălui destule taine ale trecutului şi chiar ale prezentului, câtă vreme o sumedenie de denumiri ştiinţifice au recunoaştere universală datorită ei. Iar Bogdan Adrian Judeţ - căci despre el este vorba - şi-a făcut publice mulţumirile adresate profesoarelor sale, Ileana Popescu şi Carmina Bănică, pentru că i-au fost modele de viaţă. La polul opus, nu pot trece cu vederea supărarea unor profesori de Geografie, care s-au revoltat pentru că ne-am permis să publicăm rezultatele obţinute de elevii lor la olimpiada judeţeană şi să nu le păstrăm "sub acoperire", vezi Doamne, pentru a le ocroti cinstea obrazului - vorba chinezului. Dumnealor le-aş răspunde că adevărul nu are ceva de-a face cu orgoliul cuiva şi că viaţa este făcută şi din eşecuri, nu numai din înşiruirea unor succese. Una dintre cauzele rezultatelor dezastruoase de la recenta olimpiadă de Geografie poate fi şi aceea că se mizează cam tot pe elevii cu deschidere spre învăţătură, ale căror nume le-am întâlnit şi pe la alte concursuri şcolare, unde - e drept! - au performat. Faptul că se uzează de acelaşi grup restrâns poate duce la epuizarea resurselor. Nu ştiu dacă respectivii profesori au luat în calcul faptul că acel concept al "omului nou, multilateral dezvoltat al societăţii socialiste" a fost perimat din start, câtă vreme încă mai fac apel la el. Concluziile se impun de la sine: dacă nu-şi tratează elevii cu inimă de mamă, încercând să le dezvolte aptitudinile reale, şi nu storcându-i de puteri ca să le servească interesele de a-şi face nume şi de a obţine credite ori meditaţii, şi-au greşit carierele! Sau vor rămâne nişte pomi lăudaţi, la care nu merită să te duci cu sacul şi nicidecum cu camionul, trenul, vaporul sau avionul. De aceea eu rămân consecvent în a aduce zilnic omagiul meu izvorului vieţii, prin care înţeleg şi educaţia noilor generaţii!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!