Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 28 iulie 2026 12:22

Editorial LA ŢINTĂ - Rugămu-ne Ţie, Doamne: fereşte-ne de "îmbunătăţiri"!

Apelul disperat adresat de români către Ceruri în timpul lui Ceauşescu a revenit în actualitate în epoca urmaşilor săi la conducere. Fiecare guvern a încercat să facă reforme şi, de cele mai multe ori, a dat cu oiştea-n gard! Sau cel puţin aşa am crezut fraierii de noi, până când am priceput că prostiile comise nu erau nici pe departe întâmplătoare. N-am să fac acum bilanţul lor, pentru că nu ştiu dacă voi reuşi să-l închei înainte de a închide ochii şi de a mă retrage la veşnică odihnă, spre liniştirea multora. Am să mă refer strict la un aspect de dată recentă, care vizează administraţia publică locală. Unde s-a intervenit în neştire începând din 1990 şi până în prezent, pentru că este terenul de vânătoare preferat al politicienilor. N-am să vă spun de ce, pentru că ştiţi la fel de bine ca şi mine, dacă nu ceva mai bine. 

Voi pleca de la situaţia din Curtea de Argeş, unde aveam până în anul 2004 un număr de 21 consilieri locali. Spre exemplu, după alegerile din anul 2000, când prof. Gheorghe Nicuţ a obţinut al doilea mandat de primar, viceprimar a fost ales consilierul Nicolae Diaconu, reprezentantul ApR. Atunci, prevederile legale în vigoare stabileau că automat se elibera un loc de ales local, care era ocupat de următorul de pe lista partidului de unde era promovat viceprimarul. Deci, formaţiunea în cauză se alegea cu un bonus! Dar, după 2004, s-a schimbat situaţia, căci s-a redus numărul de consilieri locali la 19, iar viceprimarul şi-a păstrat şi calitatea de consilier local. Atunci s-a dus pe Apa Sâmbetei bonusul râvnit de mulţi dintre cei rămaşi pe dinafară. Acum, drăguţul de guvern a făcut stânga-mprejur şi a modificat schimbarea, revenind la situaţia de acum 15 ani. N-am să intru în explicaţii juridice, ca să nu-mi prind urechile. Se afirmă că prin Legea 87/2017 - dacă nu mă înşel - s-ar modifica nişte prevederi ale Legii 161/2003, cea cu incompatibilităţile, şi viceprimarii în funcţie ar trebui să opteze în perioada 5 mai-2 iunie 2017 pentru postul ocupat sau pentru mandatul de consilier local. Acum, până când nu văd, n-o să cred tot ce se speculează, pentru că aici e chestie de interpretare şi de cine-o face! Greu de crezut că s-ar găsi cineva care să renunţe benevol la funcţie, mai ales dacă şi-a făcut bine treaba până acum sau dacă s-a îndrăgostit de rangul ce-i dă greutate în societate, başca un salariu baban. În aceeaşi situaţie s-ar afla şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean. Mergând pe ideea că aşa este, la Primăria Curtea de Argeş nu văd de ce ar alege viceprimarul Gabriel Jubleanu să fie simplu consilier local. Deci, PSD ar putea să-l instaleze pe următorul de pe lista de candidaţi de anul trecut, Ştefan Megheş, în fotoliul de consilier local. Asta dacă nu cumva Fane va suferi o "accidentare" sau va acuza cine ştie ce fractură de stres, care să-l determine să se declare indisponibil - dintr-un motiv oarecare... N-ar fi nici asta o problemă, căci lista e mare, pe măsura partidului! Iar dacă la Consiliul Judeţean, vicepreşedintele Ion Mînzînă îşi va dori să fie în continuare alături de colegul Dan Manu, actualul consilier local de la Curtea de Argeş, Loredana Stancu, poate să avanseze la Piteşti, căci a candidat şi pe lista de la C.J., unde este cea care vine la rând! Asta dacă liderul de organizaţie, primarul Panţurescu, va dori să-i dea "undă verde", ca să se mai elibereze încă un loc de consilier local... PSD, cel puţin la noi, la Curtea de Argeş, poate fi marele câştigător al modificării legislative pe baza căreia se fac deja calcule îndrăcite, primenindu-şi rândurile cu alţi doi colegi!

Las oricui plăcerea de a socoti cam ce înseamnă aceste cheltuieli în plus, pentru încă un post de consilier local în toate administraţiile din Argeş sau, dacă aveţi un pic de masochism în sânge, şi la nivelul întregii ţări. Iar cum acei bani de indemnizaţii vin de la buget, în condiţiile în care n-au fost prevăzuţi, se vor impune nişte rectificări. S-a vorbit până s-au tocit limbile despre necesitatea comasării localităţilor, cu reducerea de rigoare a numărului aleşilor locali. Ideea mergea pe nevoia de a avea Unităţi Administrativ Teritoriale mai mari, care să poată accesa fonduri europene semnificative şi a avea cheltuieli mai mici. Numai că drumul de la teorie la practică este mai lung la noi decât cel de la Pământ la Lună şi pavat cu interese de toate neamurile, dintre care se evidenţiază cel prin care se suge snaga bugetelor pentru a asigura un trai dulce rudelor, camarilelor şi celor de care puternicii zilei au nevoie. Tocmai de aceea consider că aceste "îmbunătăţiri" legislative pe tărâmul administraţiei publice locale nu pot fi benefice pentru alegătorii de rând. Şi-aşa numărul aleşilor locali este exagerat de mare. Nu mai pomenesc ceva despre faptul că la mare parte dintre ei nu li se aud vocile decât atunci când depun jurămintele, la preluarea mandatelor. Asta ca să nu mă trezesc că-mi zice cineva c-aş fi ofticat că nu sunt şi eu o căpuşă bugetară, un mut de lux. Iar dacă vă mai spun că indemnizaţiile aleşilor locali reprezintă 5% din salariul primarilor, care vor creşte semnificativ în curând, trageţi şi dvs. concluziile de rigoare!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It