Editorial LA ŢINTĂ - "Guvernaţi!"

Acesta pare să fi fost mesajul transmis coaliţiei de guvernare în ultima zi de luni a lunii iunie de către preşedintele României. Klaus Iohannis a acceptat din prima propunerea de premier cu care s-au prezentat la Palatul Cotroceni Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Şi, contrazicându-i pe mulţi pescuitori prin apele tulburi ale politicii mioritice, a acţionat ca un politician versat, care a început să refacă terenul pierdut. Discursul său a fost scurt, la obiect, nemţesc, axat pe motivarea deciziei nominalizării lui Mihai Tudose ca premier prin starea de necesitate naţională. Foarte inteligent, dumnealui a accentuat nevoia de a depăşi rapid criza creată de PSD prin moţiunea de cenzură depusă contra propriului guvern, în plan intern, deopotrivă cu aceea de a înceta deteriorarea imaginii României, pe plan extern. Practic, domnia sa a atras atenţia asupra adevărului că povara acestei responsabilităţi trebuie să fie purtată de către principalul partid al coaliţiei de guvernare şi să fie împărţită cu partenerii de la ALDE, cei care vor accepta în continuare tot ceea ce le va cere Big Brother

Pe aceeaşi linie, trăgându-şi româneşte spuza pe turta proprie, Klaus Iohannis a spus cu o asprime teutonică greu de parat cu argumente viabile că opoziţia n-a venit cu vreo propunere de premier. Vizate erau, desigur, PNL şi USR, căci PMP a respectat regulile jocului democratic al puterii şi a făcut o astfel de nominalizare. Nepomenind acest aspect, pur şi simplu a bagatelizat demersul predecesorului Traian Băsescu, pe care l-a tratat drept cantitate neglijabilă. Dacă e s-o spunem pe cea dreaptă, l-a ridiculizat, fapt pentru care marinarul de cursă lungă al politicii dâmboviţene nu i-l va ierta în veci!

Iohannis a evitat întrebările-capcană pe care reprezentanţii presei i le-ar fi putut adresa şi a plecat imediat după ce şi-a spus textul parcă memorat din timp. Ne-a lăsat practic pe fiecare dintre noi să credem ce vrem, s-a spălat pe mâini de responsabilitate şi acum va asista din fotoliu la cursa contra cronometru, căreia i-a dat startul atunci când a anunţat că este gata să primească jurământul membrilor noului cabinet până la sfârşitul acestei săptămâni. Încă o dată ne-a sugerat că ştie sigur că lista miniştrilor era deja făcută şi că, vrând-nevrând, premierul desemnat Mihai Tudose şi-o asumase mahmur, fără să clipească, exact ca Sorin Grindeanu, pentru a nu rata ocazia de a intra în istorie. Dacă va ieşi şi dumnealui pe uşa din dos, vai nouă! Iar şansele sunt considerabile, în cazul în care dăm credit listei ministeriabililor aruncată de mass-media la sfâşierea publică. Ea cuprinde 80% dintre miniştrii care compuseseră guvernul trântit prin moţiune de cenzură, în frunte cu premierul desemnat, ce picase şi dumnealui testul evaluării. Nu vom pune în discuţie acum peticele cusute cu aţă proastă de un croitor parcă mai aplecat spre poezie decât spre meserie...

În aceste condiţii, opiniile potrivit căreia în interiorul PSD a doar o reglare de conturi, care nu urmărea altceva decât îndepărtarea lui Sorin Grindeanu şi a apropiaţilor săi, nu mai pot fi ignorate. Klaus Iohannis le-a făcut pe plac liderilor politici care s-au prezentat la Cotroceni cu siguranţa bogătaşilor deţinători ai comorii majorităţii parlamentare şi le-a dat ce şi-au dorit. Dar poate că ar fi timpul ca Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu să înceapă să se teamă de nemţi şi de darurile lor! Nu de alta, dar PSD pare să meargă din greşeală în greşeală, spre distrugerea finală. I-a tratat cândva pe Adrian Năstase şi pe Victor Ponta ca pe bunuri de patrimoniu, aproape i-a canonizat, după care i-a demonizat! Această strategie a avut continuitate, căci în ultima vreme i-a prezentat, prin vocea lui Liviu Dragnea, cam pe acelaşi calapod pe Sorin Grindeanu şi, foarte recent, pe Mihai Tudose. Ştim cu toţii ce s-a ales din fosta Sfântă Treime pesedistă Năstase-Ponta-Grindeanu. Ce soartă va avea guvernul care va fi învestit cu viteza luminii până la sfârşitul săptămânii prin generozitatea preşedintelui Iohannis, putem doar să bănuim. Ce se va întâmpla cu noi, oamenii de rând, victimele şirurilor de înşelăciuni politicianiste nepedepsite vreodată, nici nu îndrăznim să ne închipuim. Acesta este un subiect tabu, care i-ar putea determina pe cei mai slabi de înger, ce fac tot felul de scamatorii ca să trăiască de azi pe mâine, să pice pradă disperării. Şi - Doamne fereşte! - să-şi caute scăpare unde nu este durere, nici întristare, nici suspin...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It