Editorial LA ŢINTĂ - Opoziţia de operetă

PSD rămâne cea mai puternică formaţiune politică din România pentru că, practic, nu are adversari! Cine s-a aşteptat ca gafa de proporţii pe care a comis-o Liviu Dragnea şi ai săi, cu moţiunea de cenzură contra propriului guvern, să fie taxată de opoziţie, are toate motivele să fie dezamăgit. În mintea mea, refuzul parlamentarilor din afara cercului puterii de a vota la moţiune nu poate fi definit altfel decât ca o capitulare fără condiţii. Nu de alta, dar nu cred că românii care au votat PNL, USR sau PMP în decembrie trecut au făcut-o ca să fie reprezentaţi în forul legislativ suprem al ţării de nişte chibiţi sau de nişte pariori pe şansele diverselor facţiuni de putere din PSD. Spun PSD, pentru că e clar că ALDE contează destul de puţin, ca să nu spun că este un aliat de conjunctură, dacă Dragnea a simţit nevoia să treacă la târguială cu UDMR. Tocmai de aceea mă gândesc că parlamentarii opoziţiei nu aveau dreptul să stea cu mâinile în sân şi să se minuneze cum se jucau ceilalţi cu biluţele prin urne, în timp ce ei năduşeau în palme cu tenisul de buzunar... Dacă ar fi votat şi ei, e greu de spus acum care ar fi fost soarta moţiunii. Pentru că nu mă va convinge ceva sau cineva că n-ar fi contat mai mult decât votul câtorva reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Şi, în ultimă instanţă, având în vedere componenţa viitorului guvern condus de Mihai Tudose, care se prefigurează a fi un Cabinet Grindeanu 2, parcă nici nu mai conta cine pica. Pentru că remanierea guvernamentală - oricum ar fi prezentată - seamănă mai mult cu o remaiere, cât timp cei puşi la zid pentru incompetenţă şi neîndeplinirea sarcinilor trasate privind aplicarea programului de guvernare au fost în mare parte reşapaţi şi sunt prezentaţi acum ca nişte salvatori ai patriei!

În momentul doi, am rămas uluit de faptul că opoziţia n-a reuşit să strângă rândurile şi să meargă la Cotroceni cu un nume de candidat la funcţia de premier. Explicaţia dată de Ludovic Orban cum că n-ar fi reuşit să coaguleze o idee de majoritate parlamentară este o recunoaştere a incapacităţii de negociere şi, de ce nu, de lipsă de orientare politică. Dar are şi un suport real! Pe de o parte, membrii PNL şi cei de la USR, de câte ori se întâlnesc, îşi iau măsurile la coşciuge - politic vorbind. Nici pentru unii, nici pentru alţii, PMP Băsescu nu contează şi nu-l iau în calcul. Ura pe care a stârnit-o cât timp stăpânea la Cotroceni este mai mare decât necesitatea strângerii rândurilor în opoziţie, aşa că-l privesc ca pe un ciumat arogant şi dus cu pluta pe Apa Sâmbetei. Numai că "bădica Traian" a dovedit că nu se teme de ridicol şi a fost singurul care i-a propus lui Klaus Iohannis un candidat la postul de premier. Sigur că n-a fost luat în calcul, tot aşa cum n-aş fi luat nici eu, dacă m-aş oferi să conduc ofensiva mondială contra terorismului. Băse nu s-a temut însă de ridicol, aşa cum nu s-a temut nici Liviu Dragnea atunci când l-a propus premier pe Sorin Grindeanu, când a depus moţiunea de cenzură ca să-l zboare din Palatul Victoria sau când l-a nominalizat pe Mihai Tudose să-i ia locul. PNL şi USR n-au apelat la UDMR, ştiind că era probabil să aibă ceva înţelegeri secrete cu Liviu Dragnea şi ai lui. Concluzia logică: n-avem opoziţie parlamentară, ceea ce este un dezastru pentru ţară şi cetăţenii ei! Şi asta pentru că PSD poate să-şi facă nestingherit jocurile până în 2020!

La fel se întâmplă şi la Curtea de Argeş. În "parlamentul local", PSD+ALDE are majoritatea, cu 11 consilieri locali (9+2). În mod obişnuit, celor din puterea locală li s-ar alătura şi reprezentantul UNPR, iar opoziţia virtuală ar fi alcătuită din cei 4 de la PNL şi cei 3 de la PAM. Chiar şi pentru hotărârile de patrimoniu, liderul PSD, primarul Panţurescu, poate aduna cele 13 voturi legale şi necesare pentru adoptare. Asta pentru că din cei 7 membri ai celor care teoretic cinstituie opoziţia, minim 2, dacă nu chiar 3 - din cele două partide - n-ar avea sângele în instalaţie pentru a-i supăra pe "majoritari". Dovadă stau atitudinile somnambule sau împăciuitoriste - ca să nu le spun altfel - sau cele în care se mimează interesul pentru problemele comunitare. Ca să n-o mai lungim şi aici, ca şi la Bucureşti, avem opoziţie de comedie, nu altceva! Şi-atunci, cum să nu cadă în suficienţă puterea locală, crezându-se deţinătoarea adevărului absolut, acţionând cu încredinţarea că nu poate greşi şi că este inamovibilă?... Ar fi total incorect să-i acuzăm de această situaţie doar pe cei care ocupă fotoliile de aleşi locali. Pentru că - scuzat să fiu - principalii vinovaţi că au ajuns acolo suntem noi, cei care am votat fără reţineri ceea ce ne-au băgat pe sub nas partidele din 1990 şi până în prezent. Consecinţa este aceea că acum plătim preţul greşelilor trecutului! Iar preţul este aproape imposibil de suportat: în ultima şedinţă de consiliu s-a aprobat plata unei sancţiuni de 35 miliarde lei vechi pentru probleme ce ţin de PIDU. Dacă mai adăugăm cele vreo 62 miliarde lei vechi plătite acum câteva luni de zile pentru investiţia nerealizată în Centrala Fotovoltaică de pe Tarniţa, ce-ar mai fi de spus, în afară de faptul că putem să ne aşteptăm şi la alte belele?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!