LA ŢINTĂ: Cine trage sforile în războiul electoral?...
Aceasta este întrebarea existenţială pentru cei mai mulţi dintre noi, nu numai pentru cei direct angrenaţi în lupta pentru funcţia supremă în statul român. Dramatică este deruta omului de rând, care ar vrea să meargă la urne şi nu poate să se hotărască pe ce nume să pună ştampila. Iar dacă se ia după ştirile apărute din presa tributară partidelor, nu mai ştie nici cum îl cheamă. Bunăoară, aflăm că suntem nişte nenorociţi: presa mexicană anunţă că fostul fotbalist de la Electroputere Craiova şi Steaua, Claudiu Răducanu, a fost arestat cu încă un compatriot la Cancun, având asupră-i câteva zeci de carduri clonate; cea germană îi dă dreptate lui Traian Băsescu în cererea ca DNA să facă public Dosarul EADS, susţinând că acolo sunt acte de corupţie cifrate la vreo 60 milioane euro, care ar lega prin cancerul corupţiei personalităţi ale vieţii publice româneşti de cabinetul fostului cancelar german Gerhard Schroeder, predecesorul Angelei Merkel. Iar printre numele pomenite se regăsesc cele ale lui Ion Ţiriac şi Elena Udrea, candidatul la alegerile prezidenţiale cel mai apropiat de sufletul lui Băsescu. Alăturarea numelor acestora în presa străină de cel al lui Claudiu Răducanu, un fotbalist şi pungaş ratat, ne bagă într-o derută totală.
Departe de mine gândul de a acuza faptul că DNA şi ANI lucrează 24/24 ore la ordin, pentru a satisface necesităţile unor puternici ai zilei de azi sau de mâine. Dar coincidenţa este prea mare, pentru a nu stârni justificate bănuieli în mintea oricăruia dintre noi, cei care ne facem vinovaţi de păcatul de a gândi liber, fiind în afara jocurilor de putere, dar având cel mai mult de pierdut dacă vom pune încă o dată ştampila greşit sau dacă ni se va da un preşedinte nepotrivit viselor noastre de normalitate. Revenind la febrila activitate depusă de către DNA şi ANI, nu putem trece cu vederea trimiterile în judecată, mandatele emise de instanţele de judecată pentru arestări preventive prelungite pentru persoane considerate până de curând intangibile, precum şi speculaţiile care se fac pe seama lor. Şi asta fără a mai lua în calcul foşti lideri politici, miniştri, parlamentari asupra cărora apasă aburul puturos al suspiciunilor - toţi legaţi prin legături de rudenie, prietenie sau interese de prezidenţiabili. Electorul de rând începe să se întrebe câţi dintre ei sunt puşcăriabili şi, ca omul prost de cinstit, se teme să nu devină complice, favorizând astfel infractorul, aşa cum pretenţios se formulează culpa în textele de lege. Dacă mai adaugăm sondajele ce măresc deruta sau zvonistica bine dirijată de profesionişti ai manipulării maselor, tabloul începe să se contureze precum o viziune de coşmar gen Goya. Se spune că actualele alegeri vor avea un final apoteotic, total neaşteptat şi, din păcate, aşa ceva e departe de a ne linişti. Şi totuşi va trebui să mergem la vot, asumându-ne riscul de a nu putea separa corect grâul de neghină! De ce? Simplu: cu cât vom fi mai mulţi, cu atât vom da clasei politice un semnal că nu vom mai chibiţa modul cinic în care se joacă în fiecare secundă cu vieţile noastre. Pentru că, fie vorba între noi: clasa politică este aşa cum i-am permis să fie, prin neimplicarea şi detaşarea cu care i-am privit tâmpeniile pe care le-a comis de-a lungul anilor. A venit vremea să-i demonstrăm că aşa nu se mai poate şi să-i reamintim că se află acolo prin votul popular şi în slujba cetăţenilor, nu invers! Şi, de ce nu, să stricăm odată pentru totdeauna jocurile perfide ale celor care trag sforile.
