Editorial LA ŢINTĂ - "Fii primar, Costică, nu şef de echipă!"

 

Acesta este îndemnul pe care i-l adresez şefului administraţiei municipale din Curtea de Argeş. Şi îl formulez ca un prieten, nu ca un duşman şi nici pe departe ca un adversar politic! Iar dacă o fac este pentru că mă deranjează anumite lucruri observate din postura de cetăţean care-şi doreşte ca lucrurile să meargă strună în comunitatea în care trăieşte. Ca şi alţi concitadini, am crezut în sloganul electoral foarte inspirat sub care a candidat anul trecut Constantin Panţurescu: "Stopăm nepăsarea, pornim implicarea!" Şi chiar credeam că-l va aplica, rupându-se de izolarea în care se complăcuse predecesorul Nicolae Diaconu, retras în biroul său ca într-un turn de fildeş. Acum sunt silit să constat că înţelegem în mod diferit implicarea. Şi spun asta bazându-mă pe fapte. N-o să zic ca alţii că Panţurescu doarme pe el, dar sunt de acord cu cei ce-l acuză de lipsă de comunicare. După vreo cincisprezece luni de la preluarea mandatului de primar n-a organizat măcar o conferinţă de presă, în care să dea un raport către cetăţenii Oraşului Regal, ca să spună câte puncte din oferta sa electorală a îndeplinit, câte nu, din ce cauze, ce are de gând să facă mai departe şi, mai ales, ce procentaj de reuşită estimează că va avea la sfârşitul acestui mandat. El n-ar trebui să uite faptul că şi lipsa de comunicare a fost una dintre cauzele care au dus la înfrângerea lui Nicolae Diaconu în cursa pentru al treilea mandat. "Mai avem noi primar?..." Asta este una dintre întrebările pe care le aud tot mai des rostite de către oamenii în mijlocul cărora trăim. Şi este legitimă, pentru cei care în vară erau revoltaţi că Panţurescu ajunsese şef la echipele de cosaşi ale directorului Ghiţă, de la SPGC. Mai nou, am văzut nişte fotografii cu şeful municipalităţii supraveghind lucrările de decolmatare de pe Valea Doamnei, substituindu-l pe acelaşi director Ghiţă, aflat în concediu. Sau Dumnezeu mai ştie pe care dintre şefii de servicii ce-i are în subordine...

Din punctul meu de vedere, ca şi al altora, locul primarului nu este pe malul gârlei! Fiecare dintre subordonaţii săi, plătiţi cu bani grei din taxele şi impozitele noastre, trebuie să-şi merite salariul, făcându-şi datoria exemplar la locul de muncă. Nu mă îndoiesc că există fişe ale posturilor, de care respectivii au cunoştinţă. Iar dacă eludează obligaţiile, pot fi penalizaţi în conformitate cu prevederile legii destul de permisive în ceea ce-i priveşte pe cei din sistemul administraţiilor publice. Ca oricare alt cetăţean, socotesc că atunci când primarul se simte obligat să monitorizeze personal activitatea unui sector din subordine, înseamnă că a identificat grave probleme de funcţionare. Iar dacă nu merge până la capăt, oricare dintre ceilalţi subordonaţi va concluziona că n-are sânge-n instalaţie şi va căuta să profite de asemenea oportunitate, oferindu-şi plăcerea de a aştepta vremea pensiei în linişte şi pace, ocupându-şi timpul de lucru cu îndeletniciri mai plăcute decât plicticoasele obligaţii de serviciu. Aceeaşi greşeală a făcut-o şi Ninel Diaconu în cei opt ani de mandat, când i-a lăsat în voia lor pe oamenii din primărie, considerând probabil că meritau o recreaţie după cei doisprezece ani în care le fusese mai greu sub administraţia Nicuţ. Aşa că s-a înhămat la muncă, uitându-se în altă parte când funcţionarii îşi făceau programul după nevoile proprii. Drept mulţumire, cei ce au dus-o sub conducerea lui "ca-n sânul lui Avraam" s-au lepădat de el când s-au plictisit şi i-au ras mustaţa la votul de anul trecut, poate pentru că simţeau nevoia de o schimbare ce n-avea să le afecteze comodităţile, intuind că "la dolce vita" va continua şi cu Costică Panţurescu. Şi, deocamdată, cele mai multe semne oferă certitudinea că au judecat corect, prin prisma experienţei funcţionăreşti acumulate în timp. Angajaţii primăriei şi-au păstrat năravurile căpătate în timpul lui Ninel şi după majorarea salariilor, omeneşte este să-şi dorească şi mai multe îmbunătăţiri în vieţile personale în timpul lui Costică.

Nu voi încheia înainte de a evoca o situaţie trăită acum vreo trei decenii, când lucram la Proteine. Era vremea la care se construia în colaborare cu partenerul japonez unitatea productivă despre care se spunea că avea să revoluţioneze sectorul drojdiei furajere. Director general era ing. Marin Nistor, un tip direct, autoritar, iar la Afaceri Generale era director un concitadin, care acum nu mai este printre noi. Acesta, un om blând, fusese trimis de şeful lui director la Poteine, ca să ia o pensie frumoasă, pentru că salariul pe care-l încasa acolo era de vreo câteva ori mai mare decât cel anterior, deoarece se adăugau sporuri pentru colaborarea cu străinii. Aşa că, directorul de la Afaceri Generale nu deranja pe cineva, căci avea nevoie de 5 ani cu acel salariu ca să se bucure de pensia aceea frumoasă. Comportamentul său l-a deranjat în repetate rânduri pe "generalul" Nistor, care într-o zi i-a zis, fără menajamente, de la obraz: "Nea Mihai, te rog eu să fii măcar 5 minute director!" Cine are urechi de auzit, ochi de citit şi minte pentru înţelegere, să tragă concluziile de rigoare. Se-aude, dom' Costică? Şeful adevărat este acela care scoate maximul din capacităţile subordonaţilor, de care se debarasează când nu mai au ce-i oferi în planul performanţei. Este legea firii, pe care cine n-o respectă, se frige! Cum Dumnezeu să te respecte, dom' primar, un şef de birou, când te vede că te complaci în postura de vechil la SPGC-ul lui Ghiţă?... Asta ca să nu mai spun că oricât ţi-ai dori să fii omniprezent şi să ţii totul sub control, nu vei reuşi singur!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It