Editorial LA ŢINTĂ - Onomastică tristă

Astăzi, compatrioţii care-i au ca patroni spirituali pe Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil au motive de sărbătorire. Pentru cei care mai cred că monarhia ar putea salva România, este o aniversare tristă. Şi asta deoarece au aflat că ultimul rege al ţării este cu un pas în lumea umbrelor. Majestatea Sa, Mihai I, a împlinit în 25 octombrie venerabila vârstă de 96 ani, din care aproape jumătate i-a consumat departe de ţară. Aşa i-a fost destinul lui şi nouă, românilor, după ce a fost silit de bolşevici să abdice la 30 decembrie 1947 şi să plece în exil prin ţările din Vestul Europei. Şi-a construit prin muncă o altă viaţă mai întâi în Anglia şi apoi în Elveţia, la Versoix, îngrijindu-se de familia lui şi visând să se întoarcă în ţara în care a văzut lumina zilei. La prima tentativă de după 1990 a fost întors din drum de "comunistul de omenie" Ion Iliescu. Cu câtva timp în urmă, fostul ministru de Interne, Doru Viorel Ursu, se lăuda la o lansare de carte desfăşurată la Muzeul Municipal, cum îi sucise busola fostului suveran, ducându-l sub escortă la aeroport şi suindu-l în avion... Din jenă sau din silă - Dumnezeu mai ştie de ce - nu s-a găsit cineva să ia atitudine în apărarea celui ce nu putea să se apere singur. Atunci când i s-a permis să revină, la o zi de Paşte ortodox, a fost întâmpinat ca un salvator de mulţi compatrioţi. Alţii n-au ezitat pe la noi să pregătească ouă clocite ca să dea după maşina regală, împroşcată cu înjurăturile mustind de ură proletcultistă. Dracu' ştie cum mai apoi, în timp, aceeaşi indivizi au devenit regalişti şi nu ezită nici acum să ridice osanale Casei Regale. Să înţelegem că asta e orientarea neocomuniştilor care-şi preţuiesc adversarii după ce şi-au găsit locul în istorie?... Întrebarea este născută dintr-o nevoie de confirmare, căci n-am uitat cât de mult a fost regretat acum mai bine de două decenii seniorul Corneliu Coposu după ce a părăsit lumea noastră şi ce cuvinte frumoase s-au spus despre Mircea Ionescu Quintus la despărţirea de cei dragi cu puţin timp în urmă. Doamne, ce inimi iertătoare au cei ce s-au situat sufleteşte în tabăra torţionarilor, atunci când se împuţinează numărul celor ce i-ar putea acuza şi condamna pentru fapte care nu fac cinste umanităţii!...

Că le place unora sau altora, Regele Mihai face parte din istoria acestui popor. Nu este acum şi aici locul de a-i face un proces al faptelor sale, dar să nu uităm că s-a apreciat la sfârşitul ultimei conflagraţii mondiale că decizia sa de a ieşi din tabăra dominată de Hitler şi a duce România în cea a Aliaţilor, a scurtat acel război cumplit cu şase luni de zile, timp în care e greu de spus ce curs ar fi luat evenimentele! În plus, Mihai I este singurul cap încoronat din acele vremuri rămas în viaţă şi, probabil, că atunci când va închide ochii, destui vor fi cei ce vor răsufla uşuraţi... Pentru unii dintre români, atunci când Majestatea Sa va fi adusă să-şi doarmă somnul de veci alături de iubita sa regină, Ana, de la funeraliile căreia a lipsit în august trecut, foarte probabil, va muri şi ideea de monarhie în România. Şi-atunci, urmaşii uzurpatorilor din 30 decembrie 1947 vor putea să se scuture de coşmarul care le-a bântuit vieţile. Şi pentru că tot am ajuns la acest punct, să tragem un arc peste timp, oprindu-ne la data de 11 februarie 1866, când a fost silit să abdice Alexandru Ioan Cuza, tot în urma unei lovituri de palat. Există anumite similitudini între cele două momente şi între destinele celor doi: Cuza a murit departe de ţară şi s-ar părea că la fel se va întâmpla şi cu Mihai. Numai că nu va trebui să aştepte ani de zile permisiunea de a se alătura în cele veşnice soţiei la Necropola Regală de la Curtea de Argeş. Deci, să le urăm celor ce-şi sărbătoresc astăzi onomastica toate cele bune şi puterea de a crede că dincolo de micile sau marile noastre frustrări, supărări, oftici, ţara şi poporul acesta va dăinui, oricât de mult s-ar roti cadrele de conducere! De două mii de ani este aici şi are rădăcini prea adânci, ca să poată să fie smulse de adierile de vânt ale istoriei, după ce a trecut de marile furtuni...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!