Editorial LA ŢINTĂ - In memoriam Corneliu Coposu

Departe de mine ambiţia de a mă erija într-un panegirist, dar sunt oameni pe care n-ar trebui să-i uităm. Sâmbătă se împlinesc 22 ani de la trecerea la cele veşnice a seniorului politicii româneşti din ultima decadă a secolului şi mileniului trecut, Corneliu Coposu. Ardeleanul născut la Bobota, în Sălaj, la 20 mai 1914, în casa unui preot unionist, a cărui familie avea strânse legături cu cea a preşedintelui Partidului Naţional Român din Transilvania, Gheorghe Pop de Băseşti, dar şi a lui Iuliu Maniu, care locuia destul de aproape, la Bădăcin. A fost absolut normal ca tânărul Coposu, care încercase şi cariera de ziarist după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Drept, să fie apropiat de liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Maniu, din România Mare, al cărui şef de cabinet a ajuns în 1930. La Bucureşti a fost în miezul multor evenimente ale zbuciumatei vieţi politice din perioada interbelică, căci Maniu, ca şi Brătienii, era stea de primă mărime a vremii. Această apropiere de şeful său i-a adus o primă condamnare de trei luni şi o zi după scandalul Skoda, care dăduse la iveală corupţia camarilei regelui Carol al II-lea. Maniu înfierase ceea ce se întâmplase, iar Coposu fusese condamnat pentru lezarea majestăţii. În puşcărie, atunci, nu avusese de suferit altceva decât lipsirea de libertate. Bonus fusese întâlnirea cu activista Kominternului, Ana Pauker, de care avea să se lovească dur peste ani.

Reformat, Corneliu Coposu n-a luptat pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial. Dar a fost alături de Corneliu Coposu şi de regele Mihai la actul istoric din 23 august 1944 şi apoi în lupta dusă contra comuniştilor bolşevizaţi de Stalin, ce se bazau pe baionetele, tancurile şi avioanele Armatei Roşii ca să schimbe destinul ţării. A fost o perioadă dură, cu alegerile trucate din 19 noiembrie 1946, când în mod real PNŢ câştigase, dar Blocul Partidelor Democrate (PCR, PSD, Frontul Plugarilor, PNL-Tătărescu, PŢ-Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor), cu sprijinul Uniunii Populare Maghiare (UPM/MNSz), cu ţărăniştii din facţiunea dr. Nicolae Lupu şi Comitetul Democrat Evreiesc au cules laurii victoriei. S-a dovedit că învăţătura lui Stalin - "Nu contează cine şi cât votează, ci numai cine numără voturile!" - a avut acoperirea practică. BPD şi-a adjudecat atunci 348 mandate parlamentare, PNŢ - 32, iar PNL - numai 3! Instalaţi la putere, comuniştii au trecut la răfuiala cu adversarii politici, pe deviza "Cine nu e cu noi, e împotriva noastră". Iar cei care erau contra lor au ajuns să înfunde puşcăriile şi lagărele de exterminare puse la punct pe model sovietic de către Pantiuşa, Nicolschi sau Walter Roman. Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu şi o mulţime de fruntaşi şi oameni de cultură au fost aruncaţi în spatele gratiilor, unde majoritatea şi-a încheiat socotelile cu viaţa. Printre cei trimişi după gratii a fost şi Corneliu Coposu, reţinut la 14 iulie 1947 şi menţinut vreo 9 ani în arest preventiv, în condiţii foarte dure, fără a fi judecat şi condamnat. La scurt timp după ce fusese pus în libertate, i s-a intentat un nou proces. Fiind acuzat de înaltă trădare a clasei muncitoare şi de crimă contra reformelor sociale, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. A fost cea mai cumplită perioadă a vieţii sale, în care a trecut cam prin toate închisorile de groază ale timpului, de la Rm. Sărat la Canal şi de acolo la Sighetul Marmaţiei, stând ani de zile la izolare de uitase şi să mai vorbească. A pătimit 17 ani ca martirii creştini, astfel încât din muntele de om, înalt de 1,87 m şi 114 kg care practicase şi boxul, rămăsese o umbră de numai 51 kg, cu ambalaj cu tot! Timp de 27 ani a fost urmărit permanent de Securitate, umilit prin muncile pe care a fost silit să le practice, chiar şi de muncitor necalificat, după ce refuzase reabilitarea propusă de Gheorghe Gheorghiu Dej şi o funcţie de consilier juridic de stat.

Respectul de sine şi de valorile pentru care luptase şi suferise nu i-au permis să se dedea la compromisuri înjositoare. Această atitudine a avut-o şi după 1990, când a reînfiinţat partidul, afiliindu-l la creştin-democraţia europeană. În 1990 a refuzat să candideze la un post de parlamentar, preferând să se ocupe de organizarea PNŢCD-ului, iar doi mai târziu era ales senator. Statura sa morală a impus în epocă şi îi făcea pe mulţi, în frunte cu Ion Iliescu, să se simtă inconfortabil în prezenţa seniorului Corneliu Coposu, care era un idol pentru mulţi dintre cei ce ştiau să aprecieze valorile uman-politice autentice. Trecerea sa la cele veşnice în 11 noiembrie 1995 a fost regretată - nu ştiu cât de sincer - şi de cei care-l înjurau. Şi asta pentru că nu mai era un pericol imediat, deşi la un an, Convenţia Democrată, pe care o construise, avea să câştige alegerile. Numai că vasalii săi politici n-au fost demni de senior şi au ratat guvernarea, îngropând şi PNŢCD-ul. Noi nu trebuie să uităm că la Curtea de Argeş a mai trăit încă vreo câţiva ani prof. Nicolae Enescu, amic al lui Corneliu Coposu, care-i împărtăşise suferinţele prin lagărele morţii comuniste. Nici acesta n-a candidat pentru vreun mandat de consilier local, dar a dat oraşului un primar care l-a scos din letargie, pe prof. Gheorghe Nicuţ. "Ce-o să-i spun eu lui Corneliu Coposu când ne vom întâlni pe lumea cealaltă: că am fost nişte proşti, ce ne-am irosit tinereţile luptând şi suferind, pentru ca acum să conducă tot comuniştii din linia a doua şi semenilor să nu le fie mai bine decât în vremea lui Dej şi Ceauşescu?..." Jelania sa îmi răneşte şi acum sufletul, mai ales când mă uit în jur şi nu văd lideri cărora să le pese de oameni. Prof. Enescu îmi povestea despre o întâlnire încheiată cu o masă, la care Corneliu Coposu stătea ca un sfinx, fără să se atingă de ceva, cântărind parcă lăcomia celor din jur. Chestionat de ce nu consuma, i-ar fi răspuns: "Nu pot să mă îndestulez cât timp atâţia români fac foamea!..." Îl vedeţi pe vreunul dintre bonzii politicii mioritice din zilele noastre să gândească aşa? Dacă ştiţi vreunul, spuneţi-mi-l şi mie, ca să nu mor prost. În aşteptare, mă rog la Dumnezeu să-l odihnească alături de cei drepţi pe seniorul Corneliu Coposu şi pe cei ca el, fie că s-ar numi prof. Nicolae Enescu sau oricare altul din regimentele de umbre aruncate de comuniştii de ieri şi de azi în neagra uitare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!