PUNCTUL PE Y - Telegrame de weekend

Weekend-ul prelungit, un soi de avanpremieră a sfârşitului de an, s-a consumat în evenimente festive şi soluţii de relaxare în prezenţa neaşteptată a unei zăpezi timpurii.

@ Şi a fost Ziua Naţională - a celor două Românii paralele. La tribuna oficială au luat loc invitaţii personali ai preşedintelui (dintre care nu puteau lipsi "binomii" Kovesi şi Coldea, dar şi caraghiosul de Goţiu), iar vizavi, în popor, Dragnea şi Tăriceanu @ Cu această ocazie, Armata a scos de prin depozite şi garaje cam tot ce avea, pentru a justifica pretenţiile de lider al flancului sud-estic, chiar dacă achiziţiile spectaculoase mai au până să ajungă la noi. Abia s-au achitat primele rate @ "Sindromul Macron" poate fi numit acest puseu militarist (de care a fost impresionat chiar şi comis-voiajorul Trump) care prin exhibarea tehnicii de luptă ar dori să descurajeze eventualii agresori @ Seara, la recepţia de la Cotroceni, Iohannis a ţinut un discurs festiv în care a măturat pe jos cu "inventatorii" statului paralel. A fost un veritabil pamflet, rostit în absenţa celor cărora le era dedicat @ După discurs, preşedintele a făcut dreapta-mprejur, nemaipierzând vremea cu invitaţii, şi luând drumul Sibiului @ Reacţii ale "păgubiţilor festivi". Dragnea: "Unii confundă parteneriatul cu slugărnicia!". Tăriceanu: "Trăim o perioadă în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt ameninţate!" @ Preşedintele-analist trage printre salve şi o concluzie geopolitică: "Va trebui să facem o analiză serioasă a secolului care se încheie!" @ Cu cine? Desigur, cu Liiceanu şi Cărtărescu, cei care la Gaudeamus au îndemnat la boicotul editurii care i-a tipărit pe Năstase şi Voiculescu! @ Dar de ce doar boicot şi să nu le ardem cărţile în Piaţa Victoriei, după un model celebru, de la care tefeliştii au împrumutat şi strigăturile de genul "Ciuma roşie" (brevetată de Goebbels) @ A intrat dihonia în PSD - mai exact între premier şi primăriţă. Tudose îşi dă cu părerea, nitam-nisam, despre originalul Târg de Crăciun din Piaţa Victoriei (solicitat, vezi bine, de... Inspectoratul Şcolar), întrebându-se pe unde vor traversa participanţii @ Răspunsul era simplu: tot pe acolo pe unde traversează şi manifestanţii! @ Gabriela Firea răbufneşte acuzându-l pe grijuliul premier de lipsă cronică de colaborare @ Că ideea Târgului nu era dintre cele mai fericite s-a văzut când au început să fie montate căsuţele, luate cu asalt de detaşamentele avansate de protestatari, care le-au distrus şi împrăştiat, molestându-i pe muncitorii spărgători de protest @ Acuzaţia de anarhie lansată de Firea e reală. Cum s-a ajuns aici? Datorită "timidităţii" autorităţilor care nu doar că au tolerat timp de un an manifestaţiile neautorizate, ba le-au mai şi protejat, să nu se dezamăgească ambasadorii sponsori @ De aici până la a fi considerate o proprietate de drept n-a mai fost decât un... pas. Cu pas @ Iar acela a fost făcut chiar de arhanghelul democraţiei cu protecţie americană, Iohannis, pogorât cu geaca sa roşie în mijlocul civicilor insurecţionişti pentru a le da binecuvântarea cotroceană @ Tot un soi de binecuvântare a dat patriarhul Daniel, invitat la Moscova de colegul său, Kirill, unde a vorbit despre necesitatea unui front comun al ortodoxiei în faţa cultelor cotropitoare...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!