Editorial LA ŢINTĂ - Mai dezbinaţi decât oricând!

Aşa ne regăsim noi, românii, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, prin care înaintaşii noştri au dat viaţă visului de veacuri al neamului nostru. Dihonia pare să facă parte din matricea noastră existenţială, oriunde ne-am afla în lumea asta mare. Şi totul pentru că majoritatea plesnim de propria personalitate şi ne place să ne credem mai cu moţ decât restul lumii. Iar dacă nu ni se recunoaşte public statutul, n-am făcut vreo brânză şi musai trebuie să căutăm vinovaţi pentru nereuşite şi să dăm cu ei de pământ, ca să ne recunoască măcar de şefuţi, dacă nu chiar de şefi plini! Atenţie: nu este vorba despre gospodăriile proprii, în care destule găini şi-au făcut obiceiul să cânte cocoşeşte, în cazul în care titularii pe post de stăpâni ai casei fac nazuri să accepte domnia papucului, ci de viaţa publică, ceea ce este şi mai grav. Colac peste pupăză, de parcă n-am fi avut destule probleme de acest gen şi în diaspora, de unde se înalţă pretenţii de a ne impune cum să trăim acasă, s-au mai găsit nişte minţi luminate de feştile ofticoase care crapă de nevoia de a organiza un referendum în baza căruia să alegem dacă vrem familie tradiţională sau din asta mai aparte, în care rolul de conducător al nevestei să şi-l asume pe rând partenerii sau partenerele. Dincolo de cheltuielile imense în raport cu nevoile cu care se confruntă populaţia, presupuse de un demers inutil mascat în straie democratice, uimeşte cinismul celor pe care-i mănâncă podul palmei stângi să uşureze puşculiţa banilor publici pe modelul Băsescu. Dacă vă amintiţi, şi bădica Traian a organizat cândva o parodie de referendum pe tema reducerii numărului camerelor din forul legislativ suprem la una şi, implicit, şi pe cel al parlamentarilor. Şi după ce şi-a obţinut voturile vizate, a lăsat-o baltă cu implementarea măsurilor decise de popor. Mi-e greu să spun că intuise pericolul ca partidul său de buzunar să nu mai pupe parlament, chiar şi dacă-şi menţinea guri de tun de calibrul Elenei Udrea&Co., dar sigur este că dacă tot îşi atinsese scopul şi era convins că sistemul nostru de învăţământ "scoate numai tâmpiţi", considerase că era mai în câştig să fie el cu ai lui mai deştepţi. 

Acum, pe bune, îl înţeleg şi pe Liviu Dragnea, care tot aşa vrea referendum pe tema familiei tradiţionale. Nu de alta, dar nici dumnealui nu-şi cheltuie economiile pe exerciţiul democratic, mai ales când se pregăteşte să-şi recunoască statutul de ied al Irinucăi, iubiţica a cărei vârstă nu ştiu dacă se situează la jumătatea celei pe care a rotunjit-o el ca partener (concubin) de nebunii politice al lui Călin Popescu Tăriceanu. Aici am eu nişte mari dileme: pe de o parte, cine-o fi activul şi cine pasivul din tandemul Dragnea-Tăriceanu, funcţional în familia politică alcătuită pe interes între PSD şi ALDE şi, pe de alta, dacă forţa indispensabilă va ţine cu teleormăneanul în cazul în care poporul va decide că dacă tot e s-o facem, de oaie, măcar să-şi tragă fiecare şmecher cu posibilităţi un harem acolo, cu cel puţin 5 bucăţi, pe modelul Călin (File din poveste). Aşa s-ar securiza mai bine şi voturile pentru viitoarele alegeri. Personal nici nu vreau să duc exerciţiul de imaginaţie mai departe, pe plan local, căci mie teamă că am depăşi limitele ridicolului şi unii dintre politicienii macho din Curtea de Argeş, care fără energizante, afrodisiace şi laude deşarte, n-ar atrage nici voturile morţilor de la "Sfinţii Îngeri", oricât s-ar chinui directorul Ioan Ghiţă să dea deşteptarea la moroi şi să-i alinieze pentru o paradă, oricâte pomeni electorale le-ar promite. Din simţ de responsabilitate, după cum vedeţi, n-am pomenit ceva despre reacţia "jumătăţilor de măr" din vieţile onorabililor, şi nici despre faptul că unii s-ar putea trezi tenori, numai buni să câte pe la "Orfeu" sau în Corul Seminarului Teologic.

Duminică, la Băiculeşti, am văzut cum s-au tratat cu fundul reprezentanţii partidelor politice. Adică, s-au aşezat astfel încât să nu se uite unii în ochii altora, trezind mânia liberalului Doru Georgescu, turbat de ignorarea colegului său, deputatul Dănuţ Bica, fiu al satului, de către oamenii puterii - pesediştii. În aceste împrejurări, salutară a fost diplomaţia primarului Niculaie Dragnea, cel care-l desemna drept "frate" pe vicepreşedintele liberal la nivel judeţean, primarul Nicolae Barbu, de la Valea Iaşului. Şi asta nu neapărat numai pentru că era gazdă, ci pentru că educaţia nu-i permitea să fie altfel decât cinstit şi dornic să netezească nişte asperităţi dintre diferitele grupuri, căci indiferent de culoarea politică, tot români ne numim cu toţii şi nu este potrivit ca într-un asemenea an să tragem unii hăis şi alţii cea!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!