Editorial LA ŢINTĂ - "Prostul n-ar fi prost destul, dacă n-ar fi şi fudul!..."

Aşa sună o vorbă înţeleaptă din popor. Pe care - din păcate - am dovedit-o a fi adevărată mai mult decât mi-aş fi dorit. Înainte de a dezvolta subiectul, trebuie să lămurim ce înţeleg eu prin noţiunea de prost. Şi am să spun clar: tip cu posibilităţi intelectuale neexersate, îndrăgostit de el însuşi, lipsit de scara valorilor, tiranic şi agresiv cu cei care-i permit, un frustrat de nevindecat pentru că aspiraţiile lui nu sunt susţinute de posibilităţi. Aş putea să înşir la nesfârşit lipsurile prostului comun, înscris fără posibilitate de reabilitare în categoria Homo stupidus, de care orice Homo sapiens conştient de posibilităţile sale ar trebui să se ferească precum dracu' de tămâie! Mă voi opri aici cu consideraţiile care pentru cei vizaţi pot suna a savantlâcuri şi preţiozităţi, dacă nu chiar înjurături la adresa "preţioaselor" lor persoane. Am pus adjectivul între ghilimele pentru că un prost poate avea valoare doar pentru clanul propriu, adică pentru neamuri şi prieteni sau pentru colegii ori aliaţii de partid. Pentru restul comunităţii în care trăieşte nu poate beneficia în mod normal decât de recunoaşterea faptului că există, aşa, ca număr, fiind acceptat pentru ceea ce face efectiv. Nici nu mai contează dacă a fost botezat Ion, Gheorghe, Vasile, Marius, Costică, Virgil ori cine mai ştie ce Rambo - mai ales când are o perspectiva a devenirii minusculă în raport cu pretenţiile afişate. Pentru că aşa e lumea asta a noastră întocmită din vremuri imemoriale: crede numai în ceea ce vede, pipăie, trăieşte sau îi influenţează existenţa. Ea poate fi uneori păcălită, însă nu la nesfârşit!...

Dac-aş vrea să epatez cu cunoştinţele mele, aş face categorisiri ale proştilor, trecându-le în revistă începând cu cei serafici - simpli, umili, evlavioşi, respectuoşi cu cei situaţi mai presus de ei şi în faţa cărora pozează în oameni care-şi cunosc locul în societate, împăcaţi cu soarta. Aş putea să invoc apoi şi figuri de proşti agresivi, care se cred infailibili, inamovibili şi cer adoraţia celor aflaţi în subordine, pe care-i tratează ca pe nişte sclavi. Sau, dacă vreţi, aş putea să pomenesc figurile triste ale celor care au reuşit să-şi ia Bacalaureatul numai după ce au fost propulsaţi politic pe cine ştie ce funcţii de conducere şi apoi au făcut pe dracu-n patru să-şi adauge în CV-uri şi doctorate cu lucrări scrise de alţii ori pur şi simplu plagiate. În loc să intre în rândul proştilor cu diplomă, cea mai numeroasă categorie a "intelighenţiei 'telectualilor" postrevoluţionari, au fost expuşi oprobiului public. De care i-a durut fix în locul pe unde i-a "emanat" societatea pe care o îmbalonau! Iar faptul că nu le pasă este dovedit prin tupeul de a se zbate în continuare ca să rămână agăţaţi la masa bucatelor obţinute fără muncă, prin mijloace politice. Da, aţi ghicit unde băteam, oameni buni: în aceşti aleşi ai noştri care ne tot înşeală aşteptările, ne fac pe noi de bani şi pe Dumnezeu de zile! Faptul că mai sunt şi agresivi n-ar trebui să ne mire, pentru că aşa sunt ei - cronofagi, când n-au argumente ca să-şi justifice pretenţiile de a li se recunoaşte statutul de şefuţi. Amărâţii de ei n-au cum realiza că dacă au păcălit o dată lumea să le dea votul, n-o pot face la nesfârşit şi, mai devreme sau mai târziu, se vor duce pe-aci-ncolo ca nişte rahaţi în ploaie care sunt!

De mai bine de douăzeci şi ceva de ani urmăresc activitatea din legislativele locale. A fost prilejul de a cunoaşte oameni adevăraţi, care încercau să facă ceva pentru comunităţile în care trăiau, dar erau blocaţi cu regularitate aproape matematică de tot soiul de avortoni apăruţi din dejecţii politice. Deseori m-am întrebat de ce noi, românii, avem tradiţia de a ne marginaliza valorile, mizând mereu pe nişte rebuturi ale societăţii. Acum nu mă mai întreb, pentru că am priceput cam de multişor că într-o societate coruptă, cum este a noastră, catastrofele umane sunt de preferat de şmecherii pe care ni i-am pus în spinare prin votul nostru negândit. Şi asta pentru că nedeştepţii pot fi şantajaţi şi manevraţi de către păpuşarii de meserie în direcţia dorită de partide sau de grupurile de interese. Dacă am tăcut, am făcut-o poate şi pentru a-mi apăra liniştea, căci se ştie - e greu să te pui cu mintea odihnită a prostului! Dar nu mai pot să mă complac într-o complicitate condamnabilă, acceptând la nesfârşit nevlegeala ofensivă în formă continuată a celor ce se opun la toate proiectele care ar putea schimba în bine viaţa celor care i-au ales tocmai cu acest scop. Şi apoi tocmai ei, cei care pot fi categorisiţi drept nişte căpuşe care sug banul public câtă vreme nu respectă legile. Fac această afirmaţie bazat pe realitate, căci n-am cunoscut cazuri în care asemenea rebuturi umane să vină cu vreun proiect de hotărâre viabil în şedinţele de consiliu, unde dorm pe ei sau dau cu bâta-n baltă pentru că habar n-au ce pot şi ce nu pot să ceară sau să facă. La lista păcatelor neîmplinirilor aş mai putea adăuga şi că nu-şi depun rapoartele de activitate, sunt aleşi pe listele unui partid şi-şi încheie mandatele ca preşedinţi ai altui partid ori profită de relaţiile politice pentru a le băga şi copiilor nişte sume în conturi. Şi, în ciuda evidenţei - repet! - tocmai ei se simt denigraţi când se scrie că se comportă ca nişte Gică Contra. Şi unii îndrăznesc să desfidă evidenţa în mod public, iar alţii postează pe conturile proprii de socializare anateme la adresa "presei aservite intereselor obscure", exprimându-şi cu nesimţire speranţele că vor prinde timpul când aceasta va dispărea. Bravos, musiu Birlic, ştii că eşti bine?... Faptul că tu şi ai tăi sunteţi toleraţi de către ceilalţi colegi mă determină să cred că ştiţi unii despre alţii că aţi călcat strâmb faţă de lege şi că vă şantajaţi reciproc cum că toţi trăiţi sub spectrul unor condamnări. Ei, bine, la rându-mi, şi eu sper să apuc vremea în care partidele să-şi facă o curăţenie la blană şi să dea la o parte de pe listele de candidaţi la viitoarele alegeri asemenea specimene! Şi aici mă refer şi la posturile de primari sau deputaţi, pentru că sunt încă destui cei care îşi calcă în picioare nu numai promisiunile electorale, dar şi contractele încheiate şi semnate, pentru care li s-au prestat servicii pe care n-au mai binevoit să le achite. Ba mai mult, şi-au permis să ţipe ca-n gură de şarpe - pozând în victime - că nu acceptă să plătească taxe de protecţie, de parcă ei ar fi fost păgubaşii când, de fapt, sunt ţeparii!... Păi să nu le dai cu legătura de banane în căpăţânile alea seci, ca să umble ca amantezele rase-n cap cu dispozitive rigide de susţinere ale gâtului, după ce au fost caftite ca pe vremea torţionarilor şi rase-n cap de soacre, în tandem cu nevestele titulare?... Teamă mi-e ca nu cumva poetul german Friedrich Schiller să fi avut dreptate când nota: "Împotriva prostiei, Zeii înşişi luptă în zadar". Asta nu mă va împiedica să mizez în continuare pe mila lui Dumnezeu faţă de oamenii umiliţi de cei care au jurat şi au fost plătiţi să le poarte de grijă. Şi, nu în ultimul rând, dacă nu va fi posibil, L-aş ruga să ne dea mintea românului cea de pe urmă, ca să optăm la viitoarele alegeri pentru candidaţii serioşi, nu pentru ăia care pot fi percepuţi ca nişte curci bete, pentru că în casele lor cântă găinile cocoşeşte... Mă opresc deocamdată aici, ca să nu alterez spiritul sărbătorilor ce ne bat la uşi. Dar, dacă va fi nevoie, voi reveni!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It