PUNCTUL PE Y - Bugetul Apărării

Deşi numărătoarea victimelor, chiar fiind în creştere, nu se poate compara cu tributul de vieţi plătit de omenire în evenimente majore de acest fel - fie ele pandemii, fie războaie mondiale sau crize economice globale - nu ar justifica o viziune pesimistă asupra viitorului planetei, este din ce în ce mai clar că daunele directe sau colaterale vor fi fără precedent. După luni de contemplare şi de speranţe că "incendiul" va putea fi lichidat la faţa locului, guvernele s-au dezmeticit procedând la o defensivă buimacă, în absenţa unor strategii bazate pe precedentele inexistente. Lumea întreagă reacţionează la efecte, nemaiavând resurse să atace cauzele. Pierderile de vieţi omeneşti devin, tot mai mult, "daunele colaterale" ale unui război în care omenirea se sinucide economic cu o râvnă demnă de cauze mai bune. 
În acest război atipic cu un inamic ce nu poate fi văzut decât la microscop, arsenalele clasice se dovedesc a nu mai fi bune de nimic. Rachete, bombe, tancuri avioane supersonice, portavioane încep să facă parte din inventarul unui muzeu al războaielor tradiţionale care nu se vor mai repeta. Odată cu ieşirea în lume a microscopicului virus, omenirea păşeşte într-o altă etapă a conflictelor globale, în care nu se mai confruntă armate şi armamente, de pe poziţii strategice bine definite şi identificabile. Noul război global se poartă pretutindeni, în acelaşi timp, în condiţii profund inegale determinate de neadecvarea tacticilor tradiţionale.
Primul răspuns al societăţii globale a fost unul de "arici", de contracţie disperată a structurilor şi modelelor de organizare. Solidaritatea de grup sau ideologică au dispărut brusc în faţa unei ameninţări la care se răspunde prin "fiecare pentru sine". Una dintre primele reacţii a fost aceea a închiderii graniţelor, de parcă virusul ar circula cu paşaport. Vor urma, pe rând, alte şi alte închideri, prefaţate de celula de bază a societăţii - casa şi familia - a cărei rezistenţă teoretică nu a fost încă pusă la încercare de efectele ei.
Economia se contractă dramatic, sfidând totalitatea proceselor care permit societăţilor să existe. Perspectiva de a muri de foame în casă, nu din cauza virusului, este tot mai apropiată. Stările de urgenţă vor face curând loc stărilor de asediu, iar armatele vor prelua conducerea ostilităţilor tot mai mult, angrenate în luptele de gherilă cu propriii cetăţeni, a căror răbdare şi suport vor fi ajuns în curând la limită. Cu cinismul care îl caracterizează, Trump a pus degetul pe rana strategiei actuale: "Nu putem permite ca remedierea să poată face mai mult rău ca problema însăşi". Dar asta se întâmplă, iar măsurile coercitive extreme ţin tot mai des locul soluţiilor rezonabile.
Să admitem însă că pandemia, ca orice organism viu, are ciclul ei de viaţă. Că acum este în plină desfăşurare, dar că va începe să cedeze înainte ca oamenii de ştiinţă (câţi vor mai fi rămas neinfectaţi) să-i poată veni de hac. Ne facem iluzii imaginându-ne că ne vom putea relua vieţile de acolo unde le-am lăsat la debutul pandemiei. Peisajul va fi însă cu totul altul. Priorităţile altele. Resursele, câte vor mai fi rămas, nu vor putea fi dirijate spre domenii tradiţionale, pentru că obiectivele vor fi cu totul altele. Bugetele vor fi demolate de pandemie şi vor trebui să fie reconstruite în funcţie de noile realităţi şi priorităţi. Globalizarea va rămâne o amintire dureroasă, ca fiind una dintre cauzele crizei, iar vechile tabere strategice se vor ordona după alte criterii decât cele ideologice pe tabla de şah a lumii.
Noţiunea de "apărare" va trebui să suporte cele mai drastice retuşuri: naţiunile nu-şi vor mai permite să cheltuiască "2%" din PIB pentru a face vânzare rachetelor Patriot ale lui Trump şi automatelor Kalaşnikov ale lui Putin. Vor dispărea chiar şi "umbrelele strategice" în care unii şi-au pus atâtea deşarte nădejdi. Bugetul Apărării va trebui să devină unul preponderent medical şi de cercetare. Statele vor trebui să construiască alte sisteme de protecţie, individuale sau publice, care să vizeze un inamic insidios şi greu de identificat în absenţa instrumentelor ştiinţifice necesare. Apărarea va trebui să devină tot mai mult un instrument global, pe măsura pericolelor. Pentru că viruşii - medicali sau tehnologici - sunt viitorii inamici ai statelor şi ai structurilor sociale. Este o direcţie în care atenţia guvernelor ar trebui să se îndrepte încă de pe acum. Pentru început printr-un artificiu contabil care să reunească bugetele Apărării, Sănătăţii şi Tehnologiei într-unul singur, din care să poată fi gestionate viitoarele "arme" de protecţie.
Post Scriptum: Începem să intrăm în rândul lumii şi la categoria sacrificiilor umane pe altarul coronavirusului. Este neîndoielnic că numărul deceselor va creşte, poate chiar mult mai spectaculos decât sperăm şi ne aşteptăm, şi vom înţelege mai bine starea în care ne aflăm abia atunci când printre cei căzuţi la datorie se vor număra mai mulţi cunoscuţi, mai mulţi prieteni şi mai multe rude. La fel de dureroase vor fi şi crizele generate de o dramatică scădere a nivelului de trai individual, pe care niciun suport guvernamental nu o va putea compensa, în absenţa factorului esenţial: producţia ucisă de restricţii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It