Editorial AMOS NEWS - Oare Ludovic Orban are studii?

 

Aparent, da. În CV-ul său scrie că ar fi inginer. Absolvent al Facultăţii de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini a Universităţii din Braşov. Promoţia 1988. În realitate, este posibil orice. Nu cumva şi diploma lui este falsificată? În definitiv, este căpitanul unei echipe de mari impostori din punctul de vedere al falsificării biografiilor. În principal, a studiilor false. Ultima revelaţie în acest sens ne-o furnizează un alt colaborator apropiat al premierului - Andi Manciu. Ditamai şeful atotputernicului Grup de Comunicare Strategică. Acesta scrie în CV-ul său, negru pe alb, că a absolvit SNSPA cu diplomă de licenţă. Nu are aşa ceva. Iar dezvăluirea vine la doar câteva zile după ce a bubuit în întreaga presă cazul Laurenţiu Baranga.

În ceea ce-l priveşte pe Laurenţiu Baranga, care a funcţionat ani în şir ca numărul doi la ORNISS şi apoi a fost uns de către Ludovic Orban mare şef la Oficiul Naţional pentru Controlul şi Prevenirea Spălării Banilor, lucrurile sunt de acum clare: şi-a falsificat toate diplomele. Şi împotriva lui este pusă în mişcare, e drept, cu mare întârziere, o acţiune penală în toată regula. Dar iată că, cu o zi în urmă, a mai explodat un caz. Cazul Andi Manciu. Acesta este un colaborator apropiat şi vechi al lui Ludovic Orban. Un adevărat tovarăş de arme al acestuia. A fost ani de zile şef de comunicare al Partidului Naţional Liberal. Iar de când cu pandemia, a fost instalat de Ludovic Orban moţ în vârful unei noi structuri. O structură care literalmente le-a luat minţile românilor. Faimosul Grup de Comunicare Strategică. În această calitate, acest individ se află în spatele tuturor mesajelor, uneori extrem de confuze, transmise opiniei publice în legătură cu isteria pandemiei. Iar omul nu are studii superioare.

Nu numai că Andi Manciu nu are studii superioare, dar a şi ascuns acest lucru. Prin falsificarea propriului CV. Unde stă scris, negru pe alb, că a absolvit SNSPA şi are în acest sens o patalama. Adică o diplomă. Şi nu are aşa ceva! Cu promtitudine, conducerea SNSPA a răspuns solicitării unei case de presă, confirmând faptul că Andrei Manciu este un impostor. Care şi-a falsificat propria biografie, declarând că a absolvit o facultate. Nu a absolvit nimic! Dar Orban l-a numit consilier de stat şi l-a promovat în fruntea unei structuri care taie şi spânzură, în ciuda faptului că, prin titulatura ei, ar trebui să fie doar un serviciu de comunicare, pus la dispoziţia cetăţenilor în vremuri de pandemie. De când a apărut acest Grup de Comunicare şi până în prezent, presa de toate culorile nu a prididit să întrebe în stânga şi în dreapta ce e cu această structură. Cine face parte din ea? Care este echipa care ne influenţează atât de dramatic vieţile? Cât de competenţi sunt componenţii ei? De ce primim atât de mute informaţii care se bat cap în cap? De ce sunt elaborate măsuri care încalcă flagrant Constituţia şi legile statului român? De ce se săvârşesc atât de multe abuzuri în numele aşa-zisului Grup de Comunicare Strategică? De bună ce a fost comunicarea, iată, opinia publică nu a primit răspuns la niciuna dintre aceste întrebări legitime. În schimb, tocmai a aflat că personajul cocoţat în fruntea acestei structuri nu numai că nu are studii universitare finalizate, dar a şi minţit sub semnătură privată în documente oficiale de contrariu. Şi a şi fost instalat de către Ludovic Orban într-o poziţie extrem de important - cea de consilier de stat, unde a fost remunerat în baza studiilor pe care nu le are şi pe care nimeni de la Secretariatul General al Guvernului nu i le-a cerut sub forma unei dovezi, aşa cum se obişnuieşte la toate casele respectabile.

Acum pot înţelege mai uşor de ce în ultimii ani comunicarea Partidului Naţional Liberal a fost atât de împotmolită. De înnămolită. De alandala. De neconvingătoare. Pentru că, protejat şi promovat fiind de Ludovic Orban şi înainte de Raluca Turcan, alt lider care bubuie, la propriu şi la figurat, de acest important departament s-a ocupat impostorul Andi Manciu. Cred că l-a ajutat şi doamna, soţia lui, ajunsă doamnă consilier prezidenţial. Cine ştie, poate că şi doamna ar trebui căutată la diplomă…

De mirare că Andi Manciu, la fel ca şi partenerul său, Laurenţiu Baranga, nu s-a apucat şi de doctorate. Şi mai mult decât atât, să-i îndrume pe alţii la doctorate. Şi eventual, ca şi domnul Laurenţiu, să-şi asume şi răspunderea calităţi învăţământului superior. Ce nu ştim? Dacă şi Andi Manciu a fost prieten şi, în acestă calitate, promovat de Maior şi de Coldea şi de Mihai Răzvan Ungureanu, la fel cum s-a întâmplat în cazul lui Laurenţiu Baranga. Şi, într-adevăr, nu ar mai trebui să fim deloc siguri că Ludovic Orban, care a fost cunoscut la liceu drept o mare puşlama şi care şi-a continuat tinereţea zgubilitică din Braşov în adevărate orgii, despre care se vorbea în tot cartierul, a avut la rândul său o diplomă în regulă atunci când s-a angajat inginer. Mai întâi lângă Braşov şi apoi chiar în Braşov, unde unchiul său era numărul doi în Securitate. Cine ştie ce revelaţii vor veni şi în ceea ce-l priveşte pe Ludovic?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It