Editorial AMOS NEWS - Filoamericanii mai orbi din România

Am încercat să aflu câte ceva despre desecretizarea totală a mailurilor doamnei Hillary Clinton, în speranţa că voi afla ceva în plus despre afacerile lui Joe Biden în România. Rudy Giuliani a pomenit de ele şi le-a anunţat ca pe un mare scandal (bombă, cum zic Ciutacu şi Gâdea unui asemenea material). Surpriză! N-am găsit mare brânză. Ştiruţe, ironii, mărunţişuri!
De ani şi ani, presa românească este şi surdă, şi oarbă la viaţa politică de pe glob. Şi din prostie, şi din ignoranţă, dar şi din partizanate discutabile. Atât de refractară şi de încuiată încât publicul pentru acest domeniu a rămas foarte mic. Ştiri despre ce se petrece în Africa sau în Asia găseşti numai în spaţiile dedicate anecdotelor. Nu poţi citi nici măcar ştiri şi analize serioase despre ce se întâmplă în ţările vecine României, deşi, o mare parte din problemele lor, rezolvate cel mai adesea diferit şi mai deştept, seamănă cu ale noastre. Nu prea mai apar nici articole sau analize despre situaţia din Moldova, de parcă ar fi o ţară locuită de uiguri, nu de fraţii noştri nedreptăţiţi de istorie.
Căutând ştiri despre afacerea Joe Biden, am ajuns la subiectul acestui articol. Cum este ilustrată în presa română de toate felurile campania electorală din SUA? Ei bine, afacerea Biden şi manevrele lui George Soros în campania electorală americană nu se văd în România. Mult mai frecvente sunt materialele despre "black lives matter".
În politica şi în presa românească a început chiar să adie un vânticel similar celui care a întors America pe dos. Parcă ne-ar paşte şi pe noi un asemenea exces. Despre Burisma, afacerea din Ucraina a fiului lui Joe Biden, mai nimic. Cît despre o investigaţie privind afacerile familiei Biden în România, nici urmă. Ce a făcut ambasadorul Gitenstein la Fondul Proprietatea, ce cartiere construiesc familia Biden şi Gitenstein, nimic. Despre interesele lui George Soros, nici vorbă. Abia am desoperit un articol fără autor transmis pe net, probabil un produs de campanie electorală americană sau de autor pierdut pe drum. Un prieten din Moldova mi-a trimis un articol destul de cuprinzător pe subiectul Biden, semnat de Ştefania Brânduşă de la Activenews.
Nu o cunosc şi nu ştiu nimic despre dânsa. Aproape sigur n-a beneficiat de o bursă în SUA şi n-a trecut pe la Fundaţia Soros. De ce spun asta? Pentru că sute de jurnalişti români invitaţi în SUA nu îşi permit asemenea libertăţi. Cei duşi peste Ocean de Fundaţia Soros, de Marshall Found sau Freedom Forum, sunt cu toţi de dreapta în România şi mari susţinători sau admiratori ai democraţilor americani. În acelaşi timp, sunt extrem de atenţi la poziţiile fundaţiilor pomenite mai sus şi la părerile tandemului Monica Macovei-Cristina Guseth. Acestea le finanţează proiecte, îi invită la seminarii în Europa sau în SUA şi, fără să îşi dea seama, au devenit nişte amplificatori devotaţi de semnal american. Tot ce se întâmplă în SUA şi li se transmite (direct sau indirect) este bun, este modern, este democratic. Nu îşi mai permit nici măcar să discearnă. Adevărul este că, imediat după anii 1990, în România, NATO şi democraţia americană au fost un model, o obsesie, un vis. Şi, mulţi dintre cei care au călătorit sau studiat în America au luat la grămadă ce au văzut acolo şi s-au chinuit să reproducă acasă, fără să se gîndească la compatibilitate, la specificul românesc şi european. Multe din eşecurile democratice în România sunt copii prosteşti ale modelelor americane.
Tot ce era de aici a fost considerat balcanic, comunist şi stricat. Tot ce venea de acolo era culmea civilizaţiei! Mulţi s-au calificat ca apostoli ai anti-comunismului şi ai condamnării Securităţii (făcând din asta o profesie, nu o cercetare!), ai deontologiei şi libertăţii de exprimare din vremurile bune ale presei din SUA. Marea greşeală a generaţiei mele stă în faptul că s-a opus cu încăpăţânare la adoptarea unei reglementări în domeniul presei. Că aşa este aplicată libertatea presei şi în SUA, fără nici o reglementare. Circul şi aiureala neprofesională din presa românească de azi îşi au originile în refuzul nostru şi în incapacitatea ziariştilor români de a activa ca o comunitate profesională cu reguli.
Aproape toată presa românească de azi, aflată de partea PNL-USR-PLUS, a binomului şi a preşedintelui României nu este o presă independentă mental. Este aliniată şi activează ca un front, ca o presă americană de partea taberei democrate. Un fel de presă de campanie din SUA, scrisă în limba română şi de partea subordonaţilor americani.
Cu siguranţă şi eu sunt unul dintre marii admiratori ai poporului american. Dar în nici un caz al derapajelor de acum şi nici al uneia dintre taberele aflate în cumplitul război electoral.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
