Editorial - 16 

Acesta este numărul anilor care s-au scurs ca firele de nisip în clepsidra vremii, de la apariţia ziarului nostru în 6 decembrie 1999. Prevestirile pesimiste pe care ursitoarele de ocazie le făceau la naşterea sa nu s-au împlinit. S-a spus că va trăi maxim un an de zile şi că la Curtea de Argeş, un oraş prea mic în comparaţie cu pretenţiile, nu putea duce cineva pe umeri povara continuităţii apariţiei unui ziar cotidian. Ceea ce a urmat ştie toată lumea: cadoul de Moş Nicolae făcut argeşenilor de către un tânăr om de afaceri, pe atunci, există şi azi, oricât le-ar sta în gât unora sau altora. Care sunt deranjaţi că nu-şi mai pot face manevrele în spatele uşilor închise, departe de oameni şi, oricum, nu spre binele lor. Mai mult, în jurul ziarului a crescut un trust de presă care a cunoscut evoluţia uneori sinusoidală a societăţii în care trăim. Şi, în ciuda tuturor loviturilor pe care le-a primit din toate direcţiile, a rămas pe picioare, pentru că şi-a păstrat independenţa care i-a permis să nu facă jocuri murdare. Credibilitatea greu câştigată şi foarte greu de păstrat este cea mai mare provocare a timpurilor noastre pentru orice mijloc mass-media. Ea ţine oamenii alături şi-i permite să respire atunci când se fac eforturi disperate pentru a-l putea strangula. De-a lungul timpului, ARGEŞ EXPRES a fost acuzat că ar fi oficiosul nu ştiu cărei formaţiuni politice. Iar faptul că asemenea aberaţii au venit din toate direcţiile dovedeşte contrariul. Iată, şi mai nou, fel şi fel de paraplici - care se vor a fi combinatori politici, fără să realizeze că n-au cum depăşi stadiul de lingăi sau lătrăi - încearcă să ne maculeze cu balele urii lor mitoman-neputincioase. Îi lăsăm în plata Domnului, pentru că lumea a început să-i identifice tot mai precis pe aceşti zombi. Şi, probabil foarte curând, îi va trimite acolo unde le este locul.

Dar nu despre asta voiam să fac vorbire. Voiam să le transmit cititorilor noştri, în numele colegilor de redacţie, că suntem în continuare în slujba lor şi că le vom pune la dispoziţie informaţiile necesare pentru a-şi putea stabili strategiile de supravieţuire. Pentru că aici am ajuns: la supravieţuirea de azi pe mâine! Noi, oamenii de rând, simplii votanţi, nu ne schimbăm maşinile, casele sau amantele în funcţie de sezon, ci încercăm tot felul de metode pentru a ne plăti facturile costului vieţii cotidiene. De aceea ne minunăm şi-i înjurăm pe cei pe care-i vedem încătuşaţi pentru corupţie, pe criminalii sau pe violatorii cercetaţi în libertate pentru că au decis nişte judecători că n-ar prezenta pericol public şi alte lucruri nefireşti într-o societate normală. Noi, cei de la ARGEŞ EXPRES, vom continua lupta pentru revenirea la normalitate în societate şi zi de zi vom denunţa ceea ce credem că este anormal, pentru a-i ajuta pe cititori să-şi definească acest concept pe o scară a valorilor de bun simţ. Acum, după scurgerea celor 16 ani, putem spune că am ajuns la o maturitate care ne permite să analizăm şi mai corect lucrurile şi să nu facem pact cu minciunile, aşa cum fac alţii. La ceas aniversar, le urăm cititorilor noştri un sincer La Mulţi Ani!

Pin It