Editorial LA ŢINTĂ - Frisoane electorale

La acest început de an începe să se simtă tot mai pregnant fiorul ce precede campania electorală. Ambiţii personale alimentate şi de interese de grup, ca să nu le zicem partinice, încep să clocotească la foc mic. Din loc în loc mai saltă şi capacele de la oalele patimilor, refulând aburii frustrărilor. Dincolo de toate astea, oamenii care se simt înşelaţi în aşteptările lor au ajuns la capătul răbdării. Şi le spun fără jenă celor pe care i-au ales că i-au minţit. Nu mai sunt dispuşi să se lase duşi cu preşul promisiunilor şi se manifestă necruţători în dialogul cu cei despre care consideră că şi-au pierdut cinstea obrazului. Radicalismul cu care abordează problemele nu poate conduce spre rezolvări favorabile cuiva. Bunăoară aşa s-a întâmplat vineri, la dezbaterea publică a bugetului municipal. Cetăţenii din Curtea de Argeş, cărora le-a ajuns cuţitul la os, au ţinut să fie prezenţi, ca să afle din gura primarului şi a celor din echipa sa când îşi vor onora promisiunile pe care le-au făcut când le-au cerut votul de încredere. Auzind că li se spune iarăşi că sunt necesare noi studii pentru canalizare, unii şi-au ieşit din fire şi au renunţat la dialogul civilizat. Mai mult, l-au invitat pe Nicolae Diaconu să-şi bage undeva studiile ălea cu care-i abureşte de ani de zile. Alţii au reclamat împuţirea situaţiei - la propriu - în unele zone din oraş, unde susţineau că unii s-ar fi branşat ilegal la canalizarea care ar fi refulat sau că, pur şi simplu, s-ar fi deversat dejecţiile prin cursurile de apă. Şi cum dialogul s-a aprins, aleşii au fost ameninţaţi să nu le mai bată-n poartă că se pun cu bolovanii pe maşinile agenţilor electorali. Primarul le-a replicat că dumnealui n-a umblat cu căciula-n mână după voturi din poartă-n poartă. Mai multe amănunte sunt în paginile de astăzi ale ziarului nostru.

În zilele următoare veţi afla amănunte din şedinţele în care s-au aprobat unele bugete comunale. Şi pe acolo s-au semnalat ceva înţepături electorale. De pildă, la Valea Danului, consilierul independent Nicolae Niţă, un tip cu simţul umorului, hârşit în politică, n-a ezitat să-i dea ceva frisoane primarului Vasile Dina - în ciuda sau chiar motivat de vechea prietenie care i-ar fi legat. Dom' profesor a cerut modificarea unui proces verbal de şedinţă în care considera că n-a fost citat corect. Citez din memorie: "Vă rog să scrieţi că eu nu m-am decis încă dacă voi candida sau nu la postul de primar, dar dacă o voi face, vă asigur că aş putea lucra în viitorul mandat cu Vasile Dina ca viceprimar".

Să nu vă mire ceva până când se vor depune oficial candidaturile. Deocamdată nu daţi atenţie unor diversiuni şi manevre făcute de fel şi fel de păcălici care vor să se distreze pe socoteala dvs. ori încearcă să vă distragă atenţia. Veţi găsi declaraţii de intenţie din partea unora care fac aşa ceva înainte de fiecare campanie electorală. Căutaţi ce s-a întâmplat în 2012 şi-i veţi identifica uşor pe "catindaţii" care nici măcar n-au domiciliul în Curtea de Argeş, dar se anunţă pretendenţi la jilţul voievodal din fosta Cetate de Scaun a Basarabilor. Cel mai cuminte este să nu-i băgaţi în seamă, să trageţi apa după ei şi să-i lăsaţi să se dea mari la familiuţă sau la fraierii care încă le mai dau credit, fie că o fac de voie, fie de nevoie. Fiecare dintre noi avem timp să analizăm corect ce s-a făcut, ce nu - din ce cauze - dar mai ales cine şi dacă ar putea face mai mult. Iar la urne, să acordăm încrederea aceluia despre care credem că merită şi că are o echipă bună alături. Nu va fi neapărat garanţia succesului, pentru că drumul de la posibil-realizabil la obiectiv îndeplinit e încă obositor de lung...