Edi-torial

... Era o zi perfectă. Nici cald, nici rece, vântul adia fără să deranjeze, totul era liniştit. Din înaltul cerului de un albastru perfect pluteau lin către pământ nişte fluturi imenşi şi albi, fâlfâindu-şi aripile mari şi dreptunghiulare pe care Mama Natură desenase cu măiestrie cuvântul TATOV...

 

Undeva, în preajmă, se trânti o uşa. Speriat la început, dar nervos că firul visului se frânse atât de rapid, Edi ridică foarte uşor capul şi privi în jur. Ştia că nu e bine să facă mişcări bruşte. Citise într-o broşură de la un simpozion organizat cu fonduri europene că majoritatea accidentelor la birou se întâmplă atunci când capul e ridicat prea repede de pe tastatură. Scria acolo că sângele ţâşneşte către creier, îl irigă, iar avalanşa de gânduri şi senzaţii este copleşitoare, mult peste puterile unui singur om trezit din somn. 

 

Cand capul ajunse cam la înălţimea monitorului, Edi se uită la ceas: 9 dimineaţa. Prima oră trecuse ca melcul. Era din cauza visului. Mereu visul acela, cu fluturii. Şi mereu ceva ce-l trezea până să apuce să-i numere. Ştia că trebuie neapărat să-i numere, îşi dorea să fie mulţi, cât mai mulţi, specia aceea de fluturi era rară, apărea o dată la patru ani. Iubea fluturii pentru că iubea natura. Pentru că somnul în natură e cel mai odihnitor.

 

Undeva, în depărtare, se auzeau şoferi înjurând şi forfotă de muncitori. Mândru, Edi îşi umflă pieptul şi se felicită pentru alegerea inspirată de la ultima licitaţie. Capitala urma să arate în curând ca o floare, la fel ca în ultimii douăzeci de ani.

 

Sunt momente când şi pe cei mai puternici îi biruie oboseala. Era deja 9 şi 5 minute, când, dupa o zi extenuantă de muncă, capul Edilului pică la loc pe tastatură. Capitala era pe mâini bune.

 

 

Pin It