Sora fostului vice al C.J., Polexe, reţinută de DNA!

 

La începutul acestei săptămâni, printr-un comunicat de presă s-a anunţat faptul că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore, începând cu data de 26 septembrie 2016, a inculpaţilor:

- Angela Toncescu, la data faptelor membru şi ulterior preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Carpatica Asig S.A. Sibiu, sub aspectul săvârşirii a 3 infracţiuni de cumpărare de influenţă;

- Dan Hosu, la data faptelor administrator de fapt la unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată; instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată şi dare de mită; 

- Ion-Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt la unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 zile, începând cu data de 26 septembrie 2016, faţă de inculpatul Cătălin Marian Cataramă, comisar şef de poliţie, şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată; fals informatic, în formă continuată; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată şi luare de mită.

Acuzaţii

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: începând cu 30 martie 2015, inculpata Toncescu Angela, la acea dată administrator - membru în Consiliul de Administraţie al S.C. Carpatica Asig S.A., a acţionat în mod sistematic, direct sau prin intermediul unor terţe persoane aflate în cercul său relaţional în vederea influenţării deciziilor de la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (A.S.F.) în favoarea intereselor sale personale şi ale societăţii de asigurări. Demersurile acesteia au fost realizate atât pentru obţinerea avizului necesar numirii sale în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Carpatica Asig S.A., cât şi pentru ca A.S.F. să nu adopte unele decizii nefavorabile societăţii de asigurări S.C. Carpatica Asig S.A. Printre persoanele care au acţionat în vederea favorizării/susţinerii intereselor inculpatei Toncescu Angela se numără inculpaţii Tatu Ion-Sorin, Hosu Dan şi o altă persoană, administratori de drept sau în fapt ai unor societăţi comerciale cu activitate în domeniul asigurărilor. Astfel, în perioada 30 martie 2015 - 14 martie 2016, în schimbul influenţei asupra unor persoane din conducerea A.S.F., persoanele sus-menţionate au pretins şi primit foloase necuvenite constând în indemnizaţii lunare de la S.C. Carpatica Asig S.A. Primirea banilor era mascată prin încheierea cu societăţile administrate de inculpaţi sau interpuşi ai acestora a unor contracte păguboase pentru societatea de asigurări, valoarea acestora ajungând în unele cazuri până la 480.000 euro fără TVA. Concret, acţiunile inculpaţilor Tatu Ion-Sorin şi Hosu Dan au vizat influenţarea voturilor exprimate la data de 4 august 2015 în cadrul Consiliului A.S.F., astfel încât să fie demarată procedura de avizare a inculpatei Toncescu Angela în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Carpatica Asig S.A.; să nu fie sancţionată aceeaşi inculpată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară; să fie menţinută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan, a S.C. Carpatica Asig S.A., în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situaţie financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcţionare şi constatarea stării de insolvenţă (urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro).

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Inculpaţii Toncescu Angela, Hosu Dan şi Tatu Ion-Sorin urmau să fie prezentaţi ieri Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane.   

În aceeaşi adresă a DNA se mai face precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Pin It