Aproape 30 candidaţi înscrişi pentru posturile din Poliţie 

 

De la începutul acestei săptămâni s-au putut depune dosarele de concurs, perioada de înscriere fiind până vinerea aceasta. Până ieri, la IPJ Argeş s-au depus 28 dosare, chiar dacă doritorii au fost mai mulţi, însă nu au adus toate documentele solicitate. Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş i-au fost repartizate 21 posturi pentru încadrare din sursă externă şi 2 posturi pentru ocupare prin concurs de către foşti angajaţi ai Poliţiei. Pentru reîncadrarea persoanelor care au avut calitatea de ofiţer de poliţie, va fi scos la concurs un post de ofiţer la Poliţia Oraşului Costeşti - Formaţiunea de Ordine Publică Urban, iar pentru reîncadrarea persoanelor care au avut calitatea de agent de poliţie va fi scos la concurs un post de ajutor şef de post la postul de Poliţie Băiculeşti.

Din totalul celor 21 posturi destinate încadrării directe, 8 sunt de agenţi de Ordine Publică în mediul urban, respectiv 2 la Secţia 2 Poliţie Piteşti, 2 la Secţia 4 Poliţie Piteşti, 2 la Biroul Ordine Publică Câmpulung şi 2 la Biroul Ordine Publică din Curtea de Argeş. Celelalte 13 posturi destinate încadrării directe sunt de ajutori şefi de post la posturile de Poliţie Bughea de Sus, Căldăraru, Cetăţeni, Cicăneşti, Drăganu, Izvoru, Poienarii de Argeş, Poiana Lacului, Răteşti, Râca, Sălătrucu, Ungheni, respectiv Valea Iaşului.

Pin It