Controale DSVSA la primării

 În cursul lunii septembrie, inspectorii DSVSA Argeş au efectuat un număr de 322 controale pentru supravegherea stării de sănătate a animalelor şi a sănătăţii publice la unităţi cu profil restaurant, bufet, fast-food, pizzerie, abatoare, depozite alimentare, magazine alimentare, depozite cereale, gospodării populaţie (16 inspecţii), pieţe, primării (3 controale), îmbuteliere apă şi depozite legume fructe. În aceeaşi perioadă, pentru neconformităţile constatate, consilierii DSVSA Argeş au aplicat 36 sancţiuni contravenţionale, din care 4 avertismente scrise şi 32 amenzi în valoare totală de 23.040 lei. De asemenea, în cursul lunii septembrie au fost confiscate şi scoase din consumul public 8.667 kg carne, 1.368 kg preparate carne, 573 kg peşte, 62 l lapte, 1.155 kg produse lactate, 1.056 ouă şi 733 kg alte produse. Valoarea totală a acestor produse a fost de 196.603 lei.

Pin It