"Învinge dependenţa de tutun! Recâştigă-ţi sănătatea!"

 Direcţia de Sănătate Publică Argeş a marcat ieri "Ziua Naţională fără Tutun" şi organizează în perioada 15-30 noiembrie campania mai sus amintită. "Ziua Naţională fără Tutun" este sărbătorită în fiecare an în a treia zi de joi a lunii noiembrie. Cu această ocazie se doreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară - aşa numitul "fumat pasiv", alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare. Campania are ca obiective  informarea şi conştientizarea populaţiei asupra riscurilor asociate consumului de tutun, creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat şi protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun. În România se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat. Printre numeroasele avantaje ale renunţării la fumat se numără: creşterea speranţei de viaţă, scăderea riscului producerii unui infarct miocardic şi a formării unei tumori cancerigene, un mod de viaţă mult mai sănătos şi, de ce nu, şi mai mulţi bani în buzunare. Campaniile organizate în ultimii ani şi-au propus să conştientizeze anual populaţia cu privire la efectele nocive ale tutunului şi, în acelaşi timp, să încurajeze promovarea unui stil de viaţă sănătos. Pe parcursul campaniei din judeţul Argeş se vor organiza acţiuni de informare prin expuneri, sfaturi şi recomandări medicale în rândul elevilor şi tinerilor asupra consecinţelor consumului de tutun, precum şi importanţa prevenirii acestuia.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It