"Şcoala Altfel", la Penitenciarul Mioveni
În perioada 21-24 noiembrie 2016, peste 100 de elevi din 3 licee argeşene desfăşoară activităţi în cadrul săptămânii "Şcoala Altfel" la Penitenciarul Mioveni, alături de profesorii însoţitori şi de personalul sectorului "Reintegrare socială". Astfel, în perioada menţionată, liceeni de la clasele a XI-a şi a XII-a din cadrul Liceului Teoretic "Iulia Zamfirescu" din Mioveni, Liceului Tehnologic "Constantin Brâncuşi" şi Liceului Teoretic "Ion Cantacuzino" - Piteşti petrec o parte din zi în penitenciar, timp în care li se prezintă condiţiile de detenţie asigurate persoanelor private de libertate (camere de deţinere, cluburi de desfăşurare a activităţilor, terenuri de sport, săli de clasă), precum şi activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate cu persoanele private de libertate în timpul executării pedepsei cu închisoarea. La finalul activităţii, elevii au luat parte la o dezbatere în cadrul programului "Să învăţăm din exemple", program conceput şi desfăşurat de Penitenciarul Mioveni. Activitatea constă în discuţii cu persoane private de libertate pe teme legate de delincvenţa juvenilă şi are ca principal obiectiv analizarea consecinţelor negative şi a pierderilor în plan social şi familial ce decurg din comiterea unei fapte penale şi privarea de libertate. Scopul acestor activităţi este, pe de o parte, de a informa elevii asupra aspectelor legislative ce ţin de infracţionalitate, conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta - în sensul descurajării încălcării legii iar, pe de altă parte, înlăturarea prejudecăţilor faţă de persoanele care au executat pedepse cu închisoarea şi înţelegerea penitenciarului ca instituţie cu rol de partener social în slujba comunităţii.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
