Incendiu la Pietroşani

Miercuri dimineaţă, la ora 03.55, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în comuna Pietroşani pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă. La intervenţie a participat şi un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Domneşti. Cei de la SMURD au acordat primul ajutor de urgenţă proprietarei, în vârstă de 86 ani, care prezenta o uşoară intoxicaţie cu fum, ulterior transportând-o la spital. Au ars materiale textile, mobilier, tâmplăria din cameră şi carcasa din plastic a televizorului. Sursa probabilă a incendiului a fost flacăra, iar împrejurarea în care s-a produs a fost focul deschis în spaţii închise (o lumânare).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It