Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 29 iunie 2022 21:51

Incendiu la Băiculeşti

Luni seara, la ora 20.36, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş s-a   deplasat în comuna Băiculeşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al centralei unei locuinţe. Datorită intervenţiei prompte a "luptătorilor cu focul" a ars doar funinginea de pe coş. În urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului, s-a stabilit că sursa probabilă a incendiului au fost scânteile, datorită coşului de fum necurăţat de funingine.

Având în vedere numărul mare de incendii izbucnite la gospodăriile cetăţeneşti în ultima perioadă, pentru evitarea unor evenimente nedorite, pompierii reamintesc că este necesar să se respecte un set minim de reguli de prevenire şi stingere a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, astfel:
- asiguraţi izolarea termică a sistemelor de încălzire faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;
- utilizaţi sistemele de încălzire respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil;
- asiguraţi cel puţin o dată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării la parametri normali;
- sobele şi alte mijloace de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;
- nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;
- nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în case cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;
- verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
- coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişul (grinzi, astereală de lem şi alte asemenea);
- se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentarea cu combustibili sau nesupravegherea;
- depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1 m faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
- cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.