Două dosare penale într-o zi!
În ziua de 2 februarie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe B.I. (26 ani), din comuna Bascov, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Albeştii de Argeş şi tracta o semiremorcă neînmatriculată. Din verificări, poliţiştii au stabilit că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În noaptea zilei de 2 spre 3 februarie, poliţiştii Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe G.V. (28 ani), din municipiu, care conducea un autoturism pe Bulevardul Basarabilor deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal, acolo unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a unui vehicul pe drumurile publice.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
