Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 27 septembrie 2021 18:41

Hoţ de telefoane mobile, reţinut de poliţişti

Joi, agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albota, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov şi al luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Merişani la locuinţa unui tânăr bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că în data de 14 spre 15 aprilie a.c., V.C., în vârstă de 20 ani, din Merişani, a sustras 3 telefoane mobile şi suma de 5.000 lei dintr-o locuinţă din comuna Bradu. În urma percheziţiei, oamenii legii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 4 telefoane mobile şi un sistem audio, bunuri susceptibile a proveni din infracţiuni. Tânărul a fost condus la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Albota pentru audieri şi a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luare a unei măsuri preventive. În cauză sunt continuate cercetările pentru recuperarea prejudiciului.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.