Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 27 septembrie 2021 18:59

Dosare penale la o zi mare!

Sfârşitul de săptămână a fost unul dezastruos pentru trei conducători auto din comuna Albeşti. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, nu le-a adus noroc şi s-au ales cu dosare penale, urmând să răspundă în justiţie pentru faptele lor. Astfel, agenţii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe strada Progresului, din municipiu, pe V.P., în vârstă de 58 de ani, din comuna Albeştii de Argeş, în timp ce conducea un autoturism deşi avea permisul de conducere anulat. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 335 din Codul penal.

Şi lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au avut activitate şi l-au depistat pe C.C.M., în vârstă de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere. Şi el s-a ales cu un dosar penal, conform art. 335 şi art. 322 din Codul penal. În fine, în plasa aceloraşi poliţişti a picat şi G.S., în vârstă de 53 ani, tot din Albeşti, care a fost prins la volan, în stare de ebrietate, pe DN 7C. Şi el a fost "premiat" cu un dosar penal, conform art. 336!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.