Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 27 septembrie 2021 19:26

Modificări la bursele de merit olimpic internaţional

Cuantumul lunar al bursei de merit acordate pentru obţinerea unei menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale a fost stabilit la un nivel echivalent cu 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei. De asemenea, cuantumul lunar al burselor de merit olimpic internaţional pentru elevii care obţin premiile I, II şi II la olimpiadele şcolare internaţionale va fi raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei, după cum urmează: elevii care obţin locul I la o olimpiadă şcolară internaţională vor primi o bursă de merit olimpic internaţional în cuantum lunar echivalent cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei, iar pentru elevii care obţin locul al II-lea, cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internaţional reprezintă echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei. Pentru locul al III-lea, cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internaţional reprezintă echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei. Guvernul mai anunţă că, anterior, cuantumul burselor de merit olimpic internaţional era raportat la salariul minim garantat pe economie la data acordării bursei. Iniţiativa Guvernului are drept scop susţinerea învăţământului de înaltă performanţă şi se înscrie pe linia programelor dezvoltate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru susţinerea excelenţei şcolare în învăţământul preuniversitar.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.