Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 16 octombrie 2021 20:20

Atenţie: scăldatul în lacurile de acumulare este interzis!

Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea revine la începutul fiecărui sezon călduros cu atenţionarea că în lacurile de acumulare SCĂLDATUL ESTE INTERZIS! Curenţii care se formează în apropierea barajelor în timpul deversării sau funcţionării hidrocentralelor sunt foarte puternici şi pun în pericol viaţa celor care se aventurează în aceste lacuri. Din nefericire, şi în acest an s-au produs tragedii din cauza ignorării pericolului, iar zilele următoare se anunţă caniculare, astfel că tentaţia lacurilor va fi mare pentru cei care caută să se răcorească prin îmbăiere. "Recomandăm populaţiei să aleagă ştrandurile şi zonele special amenajate,  nu lacurile de acumulare sau râurile, deoarece reprezintă un pericol atât din cauza cauza curenţilor, cât şi a colmatării şi a vegetaţiei din apă. Atenţionarea SCĂLDATUL INTERZIS! este inscripţionată şi pe digurile lacurilor de acumulare. Prin urmare, cei care o ignoră aleg conştient riscul. În spaţiul hidrografic administrat de ABA Argeş-Vedea nu există zone naturale (lacuri, râuri) amenajate pentru îmbăiere", ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ana Maria Dulică.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.