Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 octombrie 2021 01:47

Firmele de pază şi sistemele de securitate, în atenţia Poliţiei Române

De la începutul acestui an, poliţiştii din cadrul structurilor de Ordine Publică au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici, verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate, precum şi pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie. Acţiunile au vizat obiectivele care operează cu valori şi prezintă vulnerabilităţi la sistemul de securitate, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N.-uri, societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet/unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale preţioase, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor/combustibililor, spaţii comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 mp, săli şi incinte de exploatare a jocurilor de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar şi alte categorii de unităţi. În perioada analizată au fost evaluate măsurile de securitate fizică la 17.887 agenţi economici şi instituţii publice şi au fost efectuate 808 controale privind respectarea legislaţiei incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate. Din verificări a reieşit că majoritatea entităţilor cu cerinţe speciale, respectiv 14.746 unităţi (82,43%), au implementat cerinţele minimale de securitate fizică în termenul de conformare. În celelalte cazuri au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 1.143 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.775.000 lei. Principalele deficienţe constatate au fost la sistemele electronice de supraveghere, ce erau nefuncţionale. În contextul controalelor desfăşurate, poliţiştii au verificat şi media timpilor de reacţie a echipajelor dispeceratelor de monitorizare pentru aceste obiective. Au fost controlate 312 societăţi specializate, puncte de lucru şi obiective ale acestora. Au fost identificate 26 societăţi ce au încheiat contracte cu tarife nesustenabile şi 11 societăţi ce au angajat personal cu contract part-time (sub 8 ore). Poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen, punând accent pe legalitatea funcţionării societăţilor de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de acestea.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.