Noua tehnică de luptă a pompierilor militari va fi prezentată la Ziua Porţilor Deschise
Cum data de 13 septembrie reprezintă ziua în care ne amintim de una dintre paginile de eroism semnate de către pompierii militari, astăzi, la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş se va organiza Ziua Porţilor Deschise. Copiii şi părinţii care doresc să vadă tehnica şi dotările din patrimoniul subunităţii, dar şi exerciţii demonstrative sunt invitaţi, între orele 10.00-12.30, la acţiunile organizate de pompieri. "Avem tehnică mai nouă, un autocamion Scania intrat în patrimoniul detaşamentului în luna decembrie a anului trecut. Este o maşină de intervenţie de ultimă generaţie cu multiple dotări, compartimentat pe 3 module: cel de lucru cu apă şi spumă, cel de intervenţie în diferite medii şi cel de descarcerare. Este prevăzută cu două tunuri de lucru cu apă, unul în faţă, pe bara din faţă şi unul deasupra, ce pot lucra concomitent atât pentru protecţie, cât şi la stingere. Cred că este una din cele mai performante achiziţii la Pompieri din ultimul an, iar un merit important îl are primarul municipiului Curtea de Argeş, care a sprijinit subunitatea foarte mult. Ori de câte ori am avut nevoie, ne-a ajutat. Cu dotările necesare, putem să fim şi noi foarte eficienţi la intervenţii", ne-a declarat lt. col Cristian Pungă, comandantul Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş.
Cei care vor trece pragul subunităţii vor avea ocazia să vadă şi camionul de intervenţie Iveco, ce a fost primit de unitatea locală din partea Consiliului Judeţean. Cu ajutorul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a fost şi dotat cu un generator de curent, proiectoare de curent, trepied, motopompe, iar de la Karcher s-au primit 4 bazine de apă, cu o capacitate de câte o tonă, ce sunt montate pe camion. În ultimul an, subunitatea şi-a îmbogăţit "zestrea" şi cu donaţiile primite din partea cetăţeanului de onoare Walter Stegner. Aceste materiale şi accesorii de protecţie vor fi prezentate, de asemenea, la Ziua Porţilor Deschise. Este vorba despre căşti de pompier, corzi de salvare, mănuşi de protecţie din piele, ham de salvare de la înălţime, accesorii pentru lucrul cu apă (hidrantul portativ, colectoare, distribuitor), amestecătoare de linie şi furtune, cabluri de oţel necesare la ancorarea autovehiculelor răsturnate, pe timpul exerciţiilor sau acţiunilor de descarcerare şi un suport pentru transport furtune, folosit în zona montană. "Îi mulţumesc pentru ajutor şi vreau să precizez că de curând a fost în vizită la sediul detaşamentului şi mi-a cofirmat că ne va sprijini în continuare. Pentru viitor am discutat despre posibilitatea de a achiziţiona un ATV. I-am explicat pentru ce ne trebuie, mai ales că în aria de acţiune avem multe zone montane şi este util pentru recunoaştere", a mai precizat comandantul Cristian Pungă.
Bilanţul pe anul 2017 cuprinde zeci de apeluri false
Până în prezent, la capitolul situaţii de urgenţă au fost înregistrate 567, defalcate pe tipuri de risc: incendii - 48 (gospodării şi clădiri), incendii de vegetaţie uscată - 74, alte situaţii, unde sunt încadrate misiunile pirotehnice, intervenţii la fenomene meteo - 8, protecţia comunităţilor, ce cuprind asigurări ale măsurilor de protecţie la incendiu, cum a fost la scurgerea de gaze de la Spitalul Municipal, de exemplu - 55, exerciţii - 11 organizate atât la nivelul oraşului, cât şi la nivelul Punctului de lucru de la Cota 2000, acţiuni pe care ziarul nostru le-a prezentat la momentul respectiv, dar şi altele. Au fost înregistrate şi 357 recunoaşteri în teren, dintre care 14 au fost alerte false. Pe modulul SMURD, de la începutul anului şi până în prezent au fost 990 intervenţii, din care asistenţă medicală de urgenţă - 772, descarcerări - 6, asistenţă persoane - 73 şi deplasări fără intervenţie - 139. "Din păcate, mai există oameni care nu conştientizează că atunci când solicită ajutorul echipajelor medicale fără ca să fie necesar, gestul acesta poate reprezenta un pericol pentru o altă persoană ce are cu adevărat nevoie de intervenţia SMURD. Iar când vine vorba despre urgenţe, şi câteva secunde pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte! Sper ca pe viitor să nu se mai întâmple asemenea situaţii...", a concluzionat Cristian Pungă, comandantul detaşamentului local de pompieri.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
