Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 28 ianuarie 2022 09:51

Percheziţii după "răfuiala" de la Bascov

 

"Bătălia" romilor de marţi, din centrul comunei de la marginea Piteştiului, a adus din nou Argeşul în atenţia publică, în sens negativ. În judeţul încărcat de istorie au zburat cu dărnicie topoare şi bâte la doar câţiva metri de o secţie de Poliţie, iar pentru câteva minute, trecătorii s-au trezit teleportaţi într-o scenă din Vestul Sălbatic, unde "şerifii" poliţişti încercau să disperseze gloata dornică de cafteală cu focuri de armă trase în foc vertical. După luptele de stradă, mai multe persoane au fost conduse la audieri şi marţi, după ora 21.00, s-a dispus ca 19 dintre acestea să fie reţinute pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare. În plus, miercuri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Poiana Lacului au efectuat şapte percheziţii domiciliare la locuinţele a şase persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acestea s-au efectuat pe raza judeţelor Argeş şi Olt. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că în cursul anului 2017, persoanele vizate ar fi pătruns prin efracţie în locuinţe de pe raza judeţului Argeş de unde au sustras diverse bunuri. Din activitatea infracţională, cei în cauză ar fi obţinut beneficii de peste 58.000 lei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.